ArticoleLiga 1

Sălaj Boys trece fără emoții de VHM și revine pe podiumul Ligii I

Sălaj Boys și-a revenit după ce etapa trecută a suferit primul eșec din acest sezon, în fața lui Whiteland, și s-a impus fără emoții miercuri seară, în etapa cu numărul 5 a Ligii I Sud, în duelul cu VHM.

După ce au condus cu 1-0 la pauză, băieții de la Sălaj Boys au mărit ritmul în partea secundă și s-au impus în final cu scorul de 5-2, reintrând în cursa pentru primele poziții ale clasamentului.

Puiu Mircea Ionuț a marcat o „dublă” pentru Sălaj Boys, în timp ce celelalte goluri ale învingătorilor au fost înscrise de Leca Iulian, Dobra Marian Robert și Muscalu Ionuț.

De partea cealaltă, onoarea învinșilor a fost salvată de reușitele semnate de Sasu Ovidiu și Capră Cristinel.

În urma acestui succes categoric, Sălaj Boys acumulează 12 puncte după cinci partide disputate și urcă pe poziția a treia a podiumului Ligii I, în timp ce VHM rămâne cu 7 puncte și se află pe locul 9 în ierarhie.

Articole similare

Close