ArticoleArticole prima paginaBUCURESTICompetitiiLiga 2 Est

Retrospectivă Liga a II-a Est: Ce s-a întâmplat în cele 6 meciuri care s-au disputat în săptămâna 26-30 iunie

Săptămâna 26-30 iunie a programat nu mai puțin de șase partide din cadrul Ligii a II-a Est, competiție care crește și se dezvoltă din ce în ce mai frumos.

Plexiled și FC Premier s-au înfruntat marți seara pe terenul de la Plazza.

Prima repriză a fost una echilibrată, pe care Plexiled și-a adjudecat-o la limită, cu 2-1, grație dublei semnate în debutul meciului de Ciofu Alexandru, în vreme ce pentru FC Premier a punctat Lăcătușu Ion.

În partea secundă a intrat în scenă Gata Daniel, care a marcat nu mai puțin de 5 goluri pentru Plexiled, care s-a impus astfel la scor, 7-3, Spătaru Valentin înscriind în ultimul minut de joc pentru învinși (vezi aici mai multe detalii despre acest meci).

Tot marți, liderul Pero Cars a trecut la scor de tenis de Bucharest City, 6-1 (4-1 la pauză).

Autor al unui hat-trick, Ilina Alexandru a fost principala gură de tun din ofensiva liderului, pentru care au mai înscris Hotobocescu Tudor, Brașoveanu Andrei și Ioniță Florian (vezi aici mai multe detalii despre acest joc).

În fine, în ultimul meci al serii de marți, FC Everton, echipă care a pierdut la debutul în Liga a II-a Est, a reușit să spargă gheața în fața celor de la Atletico Ferentari, de care a dispus cu un categoric 8-2.

Albu Mihai și Șerban au semnat câte un hat-trick pentru FC Everton, pentru care a marcat o dublă și Alex B., în vreme ce golurile de onoare ale învinșilor au fost înscrise de Florentin Vlad.

Joi seara s-au disputat celelalte trei jocuri ale săptămânii din eșalonul secund al Zonei Est.

Liderul autoritar Pero Cars a avut mai emoții în disputa cu FC Everton, în care a fost aproape să facă primul pas greșit al sezonului.

FC Everton a început ca din tun și a condus cu 2-0 în minutul 10, grație reușitelor semnate de Bouteanu Alex și Mihai Albu, însă Pero Cars și-a revenit rapid și a întors scorul în doar 3 minute, prin dubla lui Buche Sorin și Ioniță Florin.

Până la final nu s-a mai marcat, astfel că Pero Cars s-a impus cu 3-2 și a ajuns la al nouălea succes din tot atâtea etape disputate în acest sezon.

Progresul Spartac a dat piept celor de la Bucharest City și, deși a condus cu 1-0 și 3-1, a trebuit să se recunoască învinsă cu 3-4, dat fiind finalul excelent de meci al adversarilor, care au marcat de 3 ori în ultimele 10 minute (vezi aici mai multe detalii despre acest joc).

În fine, Atletico Ferentari a trecut de FC Premier cu 4-2, grație unei prime reprize excelente, pe care și-a adjudecat-o la scor de neprezentare.

Munteanu D., Anton Ciprian, Barbu Valentin și Mirulescu au înscris golurile care le-au adus băieților din Ferentari cele 3 puncte puse în joc (vezi aici mai multe detalii despre acest meci).

Clasamentul la zi al Ligii a II-a Est poate fi consultat aici

Articole similare

Close