ArticoleLiga 1 Est

Răzbionicii obțin a doua victorie consecutivă și scapă de ultimul loc al Ligii I Est

Răzbionicii și Viitorul Otopeni s-au întâlnit joi seară, pe terenul din Giulești, într-o partidă contând pentru etapa a noua a Ligii I din Zona Est.

Aflați pe ultimul loc al clasamentului înainte de această partidă, băieții de la Răzbionicii au reușit să obțină în fața celor de la Viitorul Otopeni al doilea succes consecutiv, la capătul unui meci în care au trăit periculos pe final.

După ce au condus cu 4-1 la pauză și 5-1 în partea secundă, Răzbionicii au tremurat pentru cele trei puncte în ultimele minute, în care cei de la Viitorul Otopeni s-au apropiat la un singur gol și au forțat egalarea.

Startul de meci a fost unul cu adevărat nebun, în primele cinci minute marcându-se nu mai puțin de patru goluri.

Nici n-au apucat să se așeze bine în teren cei de la Viitorul Otopeni, că Adam Adrian a și deschis scorul pentru Răzbionicii, în minutul 2, pentru ca Cireș Eduard să ducă scorul la 2-0 în minutul 3.

Viitorul Otopeni a reacționat rapid și în minutul 4 a redus din diferență prin Antonescu Dragoș, însă Răzbionicii au refăcut imediat distanța de două goluri față de adversari, Ion Gabriel punctând pentru 3-1 în minutul 5.

A urmat o jumătate de repriză mai liniștită, după care Răzbionicii au mai înscris o dată în poarta adversă, Răzvan Corniță stabilind scorul pauzei cu 5 minute înainte de finalul rundei inaugurale, când a marcat pentru 4-1.

Prima parte a reprizei secunde le-a aparținut tot Răzbionicilor, care au mai lovit o dată la 7 minute de la reluare, prin același Adam Adrian, care a realizat dubla și a marcat golul ce avea să se dovedească reușita câștigătoare, în condițiile în care Viitorul Otopeni a forțat o revenire de senzație pe final.

Gruița Cătălin, cu o dublă, și Stanciu Octavian au marcat în ultimele cinci minute golurile care au adus-o pe Viitorul Otopeni la o singură lungime de adversari. Băieții din Otopeni nu au avut însă forța de a înscrie golul egalizator, iar Răzbionicii s-au impus la limită, cu 5-4.

În urma acestui rezultat, Răzbionicii acumulează 6 puncte și scapă de „lanterna roșie” a Ligii I Est, urcând pe poziția a noua în clasament, în timp ce Viitorul Otopeni este pe poziția a cincea, cu 12 puncte.

Articole similare

Close