
După două victorii reuțite în primele două runde din Liga I a Zonei Est, Young Boys a primit joi seară replica formației FC Grivița, echipă aflată la debut în Liga Prieteniei.
Disputa de pe arena din Giulești a fost una destul de strânsă, dar experiența celor de la Young Boys și-a spus cuvântul, iar aceștia s-au impus cu 2-0, după ce și-au adjudecat fiecare repriză cu avantaj minim pe tabelă.
Călinescu Dragoș a deschis scorul în minutul 5 pentru Young Boys, care ulterior s-a mulțumit să-și apere avantajul minim, până cu șase minute înainte de final, când Cazan Ștefan a făcut 2-0 și a risipit orice necunoscută cu privire la destinația finală a celor trei puncte puse în joc.
În urma acestei partide în care a dat dovadă de pragmatism și s-a impus cu 2-0, Young Boys acumulează 9 puncte și ocupă ultima treaptă a podiumului din Liga I Est.
De partea cealaltă, FC Grivița debutează cu stângul în competiție și ocupă locul 8, dar are suficient timp pentru a-și regla problemele și pentru a-și îmbunătăți jocul pe viitor.