ArticoleLiga 1

Brotac Medical a început și a terminat în forță duelul cu Rezervele, reușind o victorie superbă

Brotac Medical a învins-o miercuri seară, în etapa a șasea a Ligii I Sud, pe FC Rezervele, la capătul unui meci frumos, în care s-a marcat de 10 ori și pe care l-a început și l-a terminat în forță.

După ce au condus la pauză cu 4-2, băieții de la Brotac Medical s-au văzut egalați în partea secundă, dar au izbutit să revină și s-au impus în final cu 6-4, obținând astfel al treilea succes din acest campionat.

Brotac Medical a început extrem de tare meciul cu FC Rezervele: a deschis scorul încă din minutul 2, prin Sandu Ionuț, iar până în minutul 12 a mai marcat de trei ori, prin Tancu Adrian, Călin Florin și Marcu Nicu.

În acest interval, FC Rezervele a punctat o singură dată pe tabelă, în minutul 7, prin Martinov Mihai, care în minutul 13 a realizat dubla și a redus din diferență, stabilind totodată și scorul pauzei, 4-2 pentru Brotac Medical.

FC Rezervele a forțat revenirea la reluare și chiar a izbutit să egaleze, grație reușitelor semnate de Oancea Andrei (min. 21) și Martinov Mihai (min. 28).

Finalul le-a aparținut însă băieților de la Brotac Medical, care au revenit în avantaj prin golurile înscrise de Marcu Nicu (min. 32) și T. Adrian (min. 36) și s-au impus cu 6-4.

În urma acestui rezultat, Brotac Medical acumulează 9 puncte în clasamentul Ligii I Sud și se află pe locul 11, în timp ce FC Rezervele este pe locul 16, cu un singur succes în șase etape jucate.

Articole similare

Close