Play-off-ul Ligii I Sud a programat joi seara, pe terenul de la Intrarea Vrabiei, un nou derby pentru titlu, între campioana în exercițiu, FC Berceni, și B&B, ocupanta poziției secunde după disputarea etapei inaugurale.
După ce a condus ierarhia o bună parte a sezonului regulat și aflată în postura de a reveni în fotoliul de lider în cazul unui succes în acest meci, B&B a intrat în teren mai decisă și a deschis scorul prin Cârstea Andrei, jucătorul care i-a adus victoria etapa precedentă în disputa cu Liverpool Team.
FC Berceni a egalat cu 3 minute înainte de pauză, prin Iordan Cristian, dar echilibrul de pe tabelă a rezistat doar câteva secunde, pentru că Bălan Ionuț a readus-o imediat pe B&B în avantaj.
B&B a condus astfel cu 2-1 la pauză, iar acest rezultat s-a menținut până la final, în condițiile în care cele două defensive au fost de netrecut în mitanul secund.
B&B se impune cu 2-1 și, grație acestui al doilea succes din tot atâtea jocuri în play-off și profitând de remiza dintre ATVROM și Liverpool Team, acumulează 23 de puncte și urcă pe primul loc al clasamentului play-off-ului Ligii I Sud, în timp ce FC Berceni rămâne cu 16 puncte și ocupă poziția a patra a clasamentului.
Clasamentul la zi al play-off-ului Ligii I Sud poate fi consultat aici