
Anonim și FC Afrin au deschis luni seara săptămâna de fotbal din Liga Prieteniei, cu o partidă extrem de spectaculoasă, în care s-au marcat nu mai puțin de 16 goluri.
După ce a condus la pauză cu 5-3, Anonim s-a impus în final cu scorul de 11-5, la capătul unui meci în care Balgiu Radu s-a distrat cu apărarea lui FC Afrin și a marcat de unul singur mai mult decât echipa adversă, punctând de nu mai puțin de șase ori.
Pe lângă cele șase reușite semnate de Balgiu Radu, pentru învingătorii din acest duel au mai marcat Oprea Laurențiu, de trei ori, Constantin Adrian, și Onea George.
De partea cealaltă, FC Afrin merită și ea toate aprecierile, pentru că a contribuit, la rându-i, la spectacolul din teren, în special prin golurile înscrise de Ahmed Mohamed (2), Helo Mahmod (2) și Ahmad Dawod.
În urma acestui rezultat, Anonim acumulează 6 puncte după patru meciuri jucate în Liga a II-a Seria 2 și ocupă locul 5 în clasament, în timp ce FC Afrin este pe poziția a 7-a, și încă se află în căutarea primelor puncte, după trei etape disputate.