Old Boys a obținut vineri seară, pe terenul din Agronomie, o victorie muncită în fața unui adversar mai bine clasat în ierarhia Ligii a II-a Seria 1.
După 2-2 la pauză cu Road Runners, „Bătrânii” au gestionat mai bine finalul de meci și au reușit să se impună cu 4-2, asigurându-și cele trei puncte puse în joc.
Road Runners a încercat să-și respecte statutul de favorită și a început mai bine jocul, punctând în minutul 3 prin Pârvulescu Ionuț, dar Old Boys a ținut aproape și a egalat în minutul 7, prin Levardă Bogdan, pentru ca un minut mai târziu să treacă în avantaj, grație reușitei lui Bărbulescu Andrei.
La pauză scorul a fost 2-2, Ștefan Mihai restabilind egalitatea cu patru minute înainte de finalul primei reprize.
În partea secundă ambele echipe au forțat victoria, dar până la jumătatea reprizei defensivele și-au făcut treaba și nu s-a înscris.
Costea Gheorghe a făcut 3-2 pentru Old Boys în minutul 31, pentru ca în minutul 34 Costea Daniel să marcheze pentru 4-2 și să stabilească scorul final.
În urma acestei victorii, Old Boys a urcat până pe locul 12, în timp ce Road Runners ocupă poziția a opta în Liga a II-a Seria 1.