ArticoleLiga 1 Est

Nebunie de meci în Liga I Est! Partizan București a revenit superb în fața celor de la Real Absolut și a obținut al doilea succes al sezonului

Partizan București și Real Absolut au fost, joi seară, protagonistele unei partide nebune din etapa a șasea a Ligii I Est.

Pe terenul din Giulești, Partizan București a fost condusă cu 2-3 la pauză și cu 2-5 în partea secundă, însă, profitând și de superioritatea numerică, a revenit fantastic și s-a impus cu scorul de 8-6.

Prima jumătate a actului inaugural nu a adus nicio modificare pe tabelă, singurele evenimente notabile fiind cele două cartonașe verzi acordate lui Mititelu George, de la Real Absolut, și Neagu Marius, de la Partizan București.

Mititelu George a fost înger și demon în această partidă pentru Real Absolut. Mai întâi, a deschis scorul în minutul 9, când a văzut și un cartonaș galben, însă Partizan a egalat după doar câteva secunde, prin Gabor Cristian, pentru ca Pârvan Răzvan să o aducă pentru prima dată în avantaj în minutul 13.

Finalul de repriză le-a aparținut băieților de la Real, astfel că până la pauză am mai avut parte de o răsturnare de scor.

Florea Radu (min. 17) și Mititelu George (min. 19) au punctat pentru Real Absolut, care a condus cu 3-2 la pauză.

Și debutul părții secunde le-e aparținut celor de la Real, care la doar trei minute de la reluare conduceau deja cu 5-2, grație golurilor înscrise de același Mititelu George (min. 21 și min. 23), și păreau că se îndreaptă către a patra victorie din acest campionat.

Băieții de la Partizan București nu au fost însă de acord cu asta și au egalat rapid, grație reușitelor semnate de Neagu Marius (min. 26 și 28) și Preda Cătălin (min. 27).

Florea Radu a readus-o pe Real în avantaj în minutul 29, după care a avut loc un eveniment care avea să influențeze decisiv deznodământul meciului.

Mititelu George a văzut al doilea cartonaș galben în minutul 31 și a fost eliminat, iar Partizan a profitat de superioritatea numerică și a trecut la conducere, prin reușitele semnate de Zvarici Marian în minutele 33 și 34.

Pe final, Real Absolut a forțat o nouă revenire, dar Partizan București i-a dat lovitura decisivă în minutul 39, când Ursea Constantin a punctat pentru 8-5 și a securizat victoria echipei sale.

În urma acestui rezultat, Partizan București acumulează 6 puncte și ocupă locul 6 în Liga I Est, în timp ce Real Absolut este pe poziția a patra, cu 9 puncte strânse în șase etape.

Articole similare

Close