Metalplast a reușit pe ultima sută de metri a sezonului să prindă barajul pentru promovarea în Liga I, după ce a învins, miercuri seară, pe terenul de la Intrarea Vrabiei, liderul Ligii a II-a Seria 2, Liverpool Team.
„Cormoranii” și-au odihnit titularii pentru turul semifinalei pe care îl vor juca vineri în Cupa Ligii împotriva celor de la Hooligans United, iar acest lucru s-a văzut pe teren, în ciuda începutului bun de meci pe care l-au avut.
După ce a fost condusă cu 0-2, Metalplast a reușit să revină până la pauză, când scorul a fost 2-2, și s-a impus în final cu 10-4.
Stoica Marian a deschis scorul în minutul 4, dintr-o lovitură liberă excelent executată, după care Bozianu Cosmin a dublat avantajul lui Liverpool Team în minutul 7.
Metalplast a revenit însă rapid în joc, grație reușitelor semnate de Greaca Marius (min. 10) și Constantin Dragoș (min. 14), iar la pauză s-a intrat cu scor egal.
În partea secundă, cei de la Liverpool au resimțit lipsa schimbărilor și au căzut fizic, iar Metalplast a profitat din plin și a marcat nu mai puțin de șase goluri, prin aceiași Greaca Marius (3) și Constantin Dragoș (2), alături de Greaca Gheorghe și Bălăceanu Ionuț.
Golurile înscrise de Cristea Mihai și Coman Andrei în a doua jumătate a reprizei secunde pentru Liverpool Team nu au făcut decât să limiteze proporțiile scorului final.
În urma acestui rezultat, Metalplast urcă în clasament și termină sezonul pe locul 3, asigurându-și calificarea la barajul pentru promovarea în Liga I, în timp ce Liverpool Team are nevoie de un punct în ultimele două etape pentru a încheia competiția pe primul loc.