
Meciul dintre PSG Pantelimon și Inter Bragadiru, disputat vineri seară, în Liga a II-a a Zonei Sud, s-a transformat într-un veritabil duel al golgheterilor.
Pe terenul de la Dristor, PSG Pantelimon și-a continuat parcursul excelent din acest sezon și a ajuns la al nouălea succes din tot atâtea partide disputate.
Băieții din Pantelimon au trecut cu 7-4 de cei din Bragadiru, după ce au condus cu avantaj minim la pauză 2-1.
Petrache Andrei, de la PSG Pantelimon, și Burcea Ionuț, de la Inter Bragadiru, au purtat o frumoasă luptă indirectă în această partidă, întrecându-se în goluri marcate.
Câștig de cauză a avut mijlocașul lui PSG, Petrache Andrei, care a înscris nu mai puțin de șase din cele șapte goluri ale echipei sale în acest meci. De altfel, el a ajuns la 24 de reușite în acest sezon și este pe poziția secundă a clasamentului golgheterilor Ligii a II-a Sud.
Al șaptelea gol al băieților din Pantelimon i-a aparținut lui Radu Cătălin, în timp ce, cu cele patru reușite care i-au purtat semnătura, Burcea Ionuț nu a reușit să-și ajute echipa decât în a limita din proporțiile scorului final.
În urma acestui nou succes, PSG Pantelimon acumulează 27 de puncte și este pe locul 2 în ierarhia Ligii a II-a Sud, departajată la golaveraj de liderul Cluj Bruj.
De partea cealaltă, Inter Bragadiru rămâne cu 8 puncte și ocupă poziția a 14-a în clasament.




