Etapa a cincea din Liga Prieteniei Timișoara a programat două partide: Olimpia Cărpiniș vs Extratereștrii 2006 și Viola Timișoara vs Juventus Timișoara.
În primul meci al etapei, Extratereștrii 2006 a făcut instrucție cu Olimpia Cărpiniș, în fața căreia a reușit scorul sezonului.
Astfel, după ce au condus cu 7-0 la pauză, Extratereștrii au continuat să atace și în partea secundă și s-au impus în final cu un incredibil 15-0.
Usuat a făcut spectacol în ofensiva Extratereștrilor, marcând nu mai puțin de 7 goluri, în vreme ce restul reușitelor învingătorilor au purtat semnăturile lui Pitic (3), Smalbergher (3) și Rednic (2).
Cel de-al doilea joc al etapei le-a pus față în față pe Viola Timișoara și Juventus Timișoara.
Prima repriză le-a aparținut băieților de la Viola Timișoara, care au intrat la cabine cu avantaj de două goluri, scor 3-1, grație reușitelor semnate de Dumitru (2) și Nae, în vreme ce singurul gol din prima repriză al celor de la Juventus a fost înscris de Simion.
La reluare lucrurile au stat complet diferit, iar Juventus Timișoara a reușit o revenire de senzație, impunându-se în final cu 5-4.
Chichiere, Alexandru, Tripsa și Murdeală au marcat în mitanul secund golurile care i-au adus lui Juventus toate cele 3 puncte puncte în joc, în vreme ce Dinu a înscris în minutul 22 golul prin care Viola a condus cu 4-1, insuficient însă pentru a obține ceva din această partidă.