
După ce a avut o prestație extrem de apreciată în meciul de deschidere al Campionatului European 2016, naționala României a evoluat în a doua etapă a Grupei A în compania Elveției, o echipă mai slab cotată decât cea a Franței, dar care le-a pus tricolorilor mult mai multe probleme decât Pogba, Giroud, Payet și compania.
Paradoxal sau nu, România a pierdut, din cauza golului senzațional marcat de Payet, partida cu Franța, în care a etalat un joc lăudat de întreaga presă occidentală, dar a obținut un punct dintr-un meci cu Elveția de la care avea așteptări mai mari, în care a condus, dar în care a arătat ceva fotbal doar o jumătate din prima repriză.
Jocul bun cu Franța nu înseamnă nimic în perspectiva calificării
Suporterii tricolori, presa autohtonă, și nu numai, oamenii de fotbal au comentat în termeni laudativi evoluția elevilor lui Anghel Iordănescu din meciul de debut al Campionatului European, în fața uneia dintre favoritele la câștigarea trofeului.
În ciuda eșecului suferit, fanii români erau convinși că prima noastră reprezentativă își va recupera punctele pierdute cu Franța în următoarele două jocuri din grupă, cu Elveția și Albania, și vor merge astfel în optimi de pe poziția secundă.
Ce au omis însă cei mai optimiști dintre fanii tricolorilor este că nu poți fi sigur de trei puncte atunci când întâlnești o formație care se apără cu jucători ca Lichtsteiner sau Djorou și atacă cu fotbaliști cu state vechi la formații din campionatele Angliei sau Germaniei, ca Behrami, Xhaka, Shaqiri, Dzemaili, Mehmedi sau Seferovic, în timp ce căpitanul formației tale este o prezență constantă pe banca de rezerve a lui Napoli, perechea lui din centrul defensivei evoluează pentru Al Sailiya, în Qatar, fundașul stânga are 35 de ani și vine să joace direct la Euro după mai multe luni de inactivitate, iar titularul din celălalt flanc al apărării vine de la Pandurii Târgu Jiu, cu tot respectul pentru olteni. Asta ca să demontăm și mitul defensivei de care, vezi, Doamne, se teme toată Europa după ce a primit cele mai puține goluri în calificări, însă într-o grupă câștigată de poate cea mai slabă echipă participantă la Euro 2016, Irlanda de Nord.
Tricolori obosiți dinainte de pauză
Iar socoteala celor care își făceau planuri de calificare luând în calcul trei puncte obținute în fața Elveției nu s-a potrivit deloc cu evoluția ostilităților din teren.
Elveția a început bine jocul, iar fundașii noștri centrali au fost visători la două faze în care Seferovic a fost angajat excelent din linia de mijloc și numai lipsa de inspirație a acestuia a făcut ca România să nu se vadă condusă.
A urmat perioada bună a tricolorilor, care au deschis scorul prin același Bogdan Stancu, dintr-un penalty făcut cadou de Lichtsteiner.
Însă nu putem să spunem că merităm să ne calificăm în optimile Europeanului cu o echipă care cade fizic în minutul 40 și nu izbutește să se mai ridice până la final, terminând în genunchi un meci a căror ultime minute au părut o eternitate pentru elevii Generalului și pentru milioane de fani.
Întrebări pentru „Pere Poulet”
După remiza 1-1 cu Elveția, internaționalul român Ciprian Marica a explicat că tricolorii au căzut fizic pentru că pregătirea pe care o fac la echipele la care evoluează (sau stau pe bancă) nu se compară cu cea de la formațiile mult mai puternice la care evoluează elvețienii.
Foarte probabil ca fostul nouar al naționalei să aibă dreptate.
Totodată, trebuie să fim conștienți că fotbalul, în special la nivel de club, dar și la nivel de echipe naționale, reflectă, într-o măsură mai mare sau mai mică, starea socială și economică a unei țări, iar România apare constant pe ultimele poziții în topurile UE privind starea socială, economia, educația etc. Deci nici din acest punct de vedere nu ar trebui să emitem pretenții.
E adevărat că aria de selecție a lui Anghel Iordănescu este destul de restrânsă, iar fotbaliștii pe care îi are la dispoziție nu sunt dintre cei mai bine cotați ai Europei.
Dar poate aflăm și noi, milioanele de suporteri ai naționalei, de la selecționer argumentele în favoarea trimiterii în teren a lui Chipciu, care, să fim corecți, nu a avut niciun merit la penalty-ul făcut cadou de Elveția, evoluează execrabil la Steaua de o bună perioadă de timp, a pierdut o grămadă de baloane când a intrat cu Franța… și lista de „realizări” ale șeptarului stelist ar putea continua.
De asemenea, dacă tot avem în lot puțini jucători care pot face diferența, de ce nu-i folosim? Și mă refer aici în special la Lucian Sânmărtean, care a făcut o primă repriză senzațională în amicalul cu Ucraina și nu a fost folosit niciun minut la Euro!
Asta după ce am tot fost „amenințați” că România va ataca și va juca la victorie cu Elveția, aspect reiterat de selecționer și la conferința de după meci.
Albania nu e victimă sigură
Acum, toate calculele merg către meciul cu Albania, în care nimeni nu concepe să nu obținem victoria.
Pentru a termina grupa pe locul 2, România trebuie să o învingă pe Albania, Elveția trebuie să piardă cu Franța, iar cel puțin unul din aceste rezultate să fie la două goluri diferență. În cazul în care Elveția nu pierde cu țara gazdă, ne mai rămâne doar varianta de a lupta pentru unul din cele patru locuri trei care asigură calificarea în fazele eliminatorii, dar succesul cu Albania rămâne obligatoriu.
Să nu uităm însă că Albania a ținut în șah Franța până în minutul 90 și a pierdut cu Elveția la limită, din cauza unei greșeli de portar, într-un meci în care a jucat aproape o oră în inferioritate numerică.
Nu mă înțelegeți greșit! Ar fi bine ca România să bată Albania și jocul rezultatelor să ne ajute să ne calificăm în optimi, cu toții ne dorim să se întâmple asta.
Dar pentru a izbuti avem nevoie din partea băieților trimiși în teren de dăruire totală, de spirit de luptă, de o atitudine demnă de sprijinul fantastic venit din tribune de care se bucură tricolorii la acest European. Avem nevoie de un „General” mai inspirat. Avem nevoie de o echipă care nu să spună că joacă fotbal, ci să o demonstreze pe teren, pentru că, altfel, duminică seara, în loc să ne gândim la posibilii adversari din optimile Europeanului, ne vom pregăti să decolăm din Franța și ne vom apuca de calculele pentru preliminariile Mondialului din 2018…
Sursă foto: uefa.com