Articole

Inter Bragadiru face scor cu FC Artizanat, care e ca și retrogradată în Liga a III-a

Inter Bragadiru a reușit vineri seară, pe terenul din Agronomie, o victorie categorică în fața „lanternei roșii” din Liga a II-a Seria 2, FC Artizanat, care este deja cu un picior în Liga a III-a.

După 3-2 la pauză, Inter Bragadiru s-a dezlănțuit în repriza secundă, pe care și-a adjudecat-o la scor de tenis, pentru un 9-2 final ce nu lasă loc de prea multe comentarii.

Dicu Alin a deschis scorul pentru Inter Bragadiru, dar FC Artizanat nu a vrut să renunțe la lupta pentru puncte și a egalat după doar un minut, prin Cosovanu Daniel. Mai mult, după un sfert de oră de joc, FC Artizanat chiar a trecut în avantaj, prin golul marcat de Stanciu Marian.

Bucuria „lanternei roșii” nu a durat însă decât câteva secunde, pentru că Inter Bragadiru a egalat la 2 în minutul 16, prin Zamfir Marian.

Scorul nu a fost totuși egal la pauză, pentru că Dumitrache Claudiu a făcut 3-2 pentru Inter Bragadiru în ultimul minut al primei părți.

Echilibrul s-a rupt total la reluare, când băieții de la Inter Bragadiru au bombardat poarta adversă, înscriind de șase ori, prin Ispas Alexandru (min. 22 și 24), Dicu Alin (min. 27 și 40), Dumitrache Claudiu (min. 31) și Cenușă Marian (min. 32).

În urma acestei înfrângeri, FC Artizanat este ultima în Liga a II-a Seria 2, cu șase puncte și trei meciuri rămase de disputat, și se află la șapte puncte de locul 17, în timp ce Inter Bragadiru ocupă poziția a opta și are un final de sezon liniștit.

Articole similare

Close