FC OSLM și Ambianța Steaua, două echipe aflate la mijlocul clasamentului Ligii I Sud după primele 6 etape ale sezonului, s-au duelat vineri seara pe terenul de la Plazza.
Cu Ivan Marius în zi de grație, autor al celor 4 goluri, OSLM s-a aflat în permanență la inițiativa jocului și a condus de trei ori pe parcursul partidei, însă Ambianța Steaua a găsit de fiecare dată puterea să revină și să egaleze.
Băieții de la OSLM au intrat mai deciși în teren și în minutul 7 conduceau deja cu 2-0, dar cei de la Ambianța Steaua nu au dezarmat și au egalat la 2 prin Stanciu Traian (min. 11) și Ticu Cristian (min. 18).
Ivan Marius și-a continuat reprezentația, iar în minutul 20 a punctat pentru 3-2, dar același Ticu Cristian a egalat la 3 în minutul 24.
Echilibrul de pe tabelă nu a durat decât 3 minute, pentru că Ivan Marius și-a adus echipa pentru a patra oară în avantaj în minutul 27, iar acesta părea că va fi golul care le va asigura celor de la OSLM cele 3 puncte puse în joc.
Nu a fost însă să fie așa, pentru că, în ultimele secunde ale jocului, Stronschi Rafa a înscris golul de 4-4, iar Ambianța Steaua a smuls in extremis un punct din acest meci.
În urma acestei remize, FC OSLM acumulează 9 puncte și este pe locul 6 al ierarhiei Ligii I Sud, în vreme ce Ambianța Steaua are 8 puncte și ocupă poziția a opta a clasamentului după 7 etape disputate.