Ahtletic București și Young Boys au închis joi seară etapa a șaptea a Ligii I Est cu derby-ul campionatului, date fiind liniile perfecte de clasament ale celor două echipe de până la duelul direct.
Pe terenul din Giulești, după o primă repriză echilibrată, încheiată cu scor alb, băieții de la Ahtletic București au reușit o parte secundă foarte bună și s-au impus cu 3-0 în fața principalei rivale pentru șefia clasamentului.
Runda inaugurală a fost mai degrabă una de tatonare, în care cele două formații au fost mai preocupate să nu primească gol decât să înscrie, iar cele două defensive au funcționat perfect, astfel că la cabine s-a intrat cu 0-0.
Meciul s-a încins în partea secundă, când Simirianu Sorin a rupt echilibrul și a deschis scorul pentru Ahtletic București în minutul 28, pentru ca Pandele Cosmin să dubleze avantajul echipe sale după șapte minute.
Young Boys nu a fost capabilă să răspundă, iar același Simirianu Sorin a închis tabela la 3-0 pentru Ahtletic București cu două minute înainte de ultimul fluier.
În urma acestui rezultat, Ahtletic București rămâne singura echipă din Liga I Est cu punctaj maxim după șapte etape și, cu 21 de puncte, conduce clasamentul, distanțându-se la trei puncte de cei de la Young Boys, care ocupă poziția secundă a ierarhiei.