Dubla campioană a Ligii Prieteniei, Bizz Brasil, și-a asigurat vineri seara calificarea în optimile Cupei Ligii.
Pe terenul din Ghencea, Bizz Brasil a trecut de FC Sportul și, după două meciuri jucate în „Grupa morții”, este sigură de calificarea în fazele eliminatorii ale competiției, urmând ca, în ultimul meci, să arbitreze lupta pentru locul 2 al Grupei C.
Bizz Brasil a forțat exact cât a avut nevoie în partida cu FC Sportul, pe care a câștigat-o cu 5-3, după ce la pauză a condus cu 2-1, grație golurilor marcate de Lazăr Florin, în minutele 4 și 12, în timp ce pentru învinși a punctat în prima parte Vacniuc Daniel, în minutul 14.
La reluare, Alex Ivan, Vali Druna și Stanciu Claudiu au înscris pentru dubla campioană a Ligii Prieteniei, care a primit o replică admirabilă din partea băieților de la FC Sportul. Aceștia nu s-au lăsat intimidați de numele adversarilor și au lovit de două ori în partea secundă, prin același Vacniuc Daniel, și Petrea Alin, reușind la jumătatea reprizei secunde chiar să egaleze la 3, însă doar pentru un minut, pentru că valoarea și experiența băieților de la Bizz Brasil și-au spus cuvântul pe final.
În urma acestui rezultat, Bizz Brasil acumulează 6 puncte și conduce „Grupa morții” din Cupa Ligii, din care a mai rămas de jucat un meci: Bizz Brasil vs BlockBusters.
În acest moment, celelalte trei echipe din Grupa C, FC Sportul, BlockBusters și AC Militari, au câte trei puncte, urmând ca Bizz Brasil să arbitreze lupta pentru calificare în ultima partidă a grupei.
Dubla campioană a Ligii Prieteniei are un nou sezon excelent, cu victorii pe linie în Liga I Sud și Cupa Ligii, fiind una dintre marile favorite la câștigarea Superligii Prieteniei 2016, competiție la care vor participa primele trei echipe din Liga I Sud și Liga I Est, primele trei echipe din Cupa Ligii Prieteniei și campioanele din Vâlcea, Giurgiu, Sibiu, Pitești, Brașov, Piatra Neamț, Constanța și Galați.
Câștigătoarea participă la European Friendship League și va obține un premiu în bani în valoare de 1.500 de euro.