
Whiteland, formație care a sperat până în ultimele etape ale campionatului la locurile de Superligă, a întâlnit marți seara „lanterna roșie” a Ligii I Sud, în runda finală a sezonului 4 din Liga Prieteniei.
Disputa de pe terenul din Ghencea a fost una neașteptat de echilibrată în prima repriză, adjudecată la limită de Whiteland, cu 3-2.
Diferența de favoare certă în favoarea băieților de la Whiteland și-a spus însă cuvântul din plin în repriza secundă, în care aceștia au punctat de nu mai puțin de 10 ori, fără să mai primească vreun gol, și s-au impus în final cu un incredibil 13-2.
Fundașul Ghiță Mirel și mijlocașul Neagu Andrei au făcut ce au vrut cu apărarea adversă, marcând împreună de nu mai puțin de nouă ori pentru Whiteland (5, respectiv 4 goluri), în timp ce Neagu Ionuț și Vesela Lucian au înscris de câte două ori pentru învingătorii din acest meci.
De partea cealaltă, golurile prin care Ambianța București a sperat la pauză că poate obține punct sau puncte din această partidă le-au aparținut lui Nica Costel și Similea Alexandru.
În urma acestui succes la scor, Whiteland adună 37 de puncte, la fel ca Martalogii Activi, însă, mulțumită rezultatului direct favorabil, termină campionatul pe poziția a patra, dând, în plus, și golgheterul Ligii I Sud, pe Ghenovici Valentin, care a punctat de 29 de ori în sezonul recent încheiat.
Ambianța București rămâne cu doar 10 puncte strânse în 17 etape, încheie campionatul pe ultimul loc, al 18-lea, și retrogradează în Liga a II-a Sud după un sezon petrecut în eșalonul superior.