ArticoleLiga 1 Est

Atletico Urziceni a surclasat-o pe Jaguar Team și încă trage pentru calificarea la Superliga Prieteniei 2016

Atletico Urziceni, formație aflată pe podiumul Ligii I Est la capătul turului, a primit joi seara replica „lanternei roșii” Jaguar Team.

Pe terenul din Giulești, băieții de la Jaguar Team nu le-au făcut față adversarilor din Urziceni, care s-au impus la scor, 10-2, după două reprize asemănătoare, prima câștigată cu 4-1, iar a doua adjudecată cu 6-1.

Constantinov Sorin, cu un hat-trick, Patrianca Valentin, Constantinov Andrei, Răzvan Georgescu, cu câte o dublă, și Stanimir Liviu au înscris golurile învingătorilor din această partidă.

De partea cealaltă, onoarea „Jaguarilor” a fost salvată de câte un gol pe repriză marcat în poarta lui Atletico Urziceni, de către Farcaș Alexandru și Cârnu Ștefan.

Grație acestui succes categoric, Atltetico Urziceni se menține pe podiumul Ligii I Est, cu 19 puncte adunate în 10 etape, însă poziția a treia pe care o ocupă și care asigură la finalul campionatului prezența în Superliga Prieteniei îi este serios amenințată de Old Boys (FC Grivița), care are 18 puncte, dar un meci mai puțin disputat.

Jaguar Team rămâne cu patru puncte și este în continuare ultima în ierarhia Ligii I Est.

Articole similare

Close