Viitorul Otopeni și Jaguar Team au fost joi seara, pe terenul de la Giulești, protagonistele unui meci nebun din cadrul etapei a 16-a din Liga I a Zonei Est.
Disputa dintre cele două a reprezentat un adevărat festival de goluri, în care s-a marcat de nu mai puțin de 18 ori.
Viitorul Otopeni a avut inițiativa în prima repriză, pe care și-a adjudecat-o la două goluri diferență, scor 5-3, însă băieții de la Jaguar Team au revenit senzațional la reluare: au câștigat repriza secundă cu 6-3 și s-au impus în final cu un spectaculos 9-8.
Preda Răzvan, cu un hat-trick, a fost eroul învingătorilor, secondat de Florea Ion și Ștefan Cătălin, autori ai câte unei duble, în timp ce Cârstoiu Adrian și Camara Robert au punctat câte o dată în poarta lui Jaguar Team.
De partea cealaltă, golurile demnilor învinși din acest duel au fost înscrise de Telea Alex și Cristea Alex, cu câte un hat-trick, respectiv Smaranda Orlando și Drăgoi Valentin.
În urma acestui rezultat, Jaguar Team acumulează 13 puncte și urcă pe locul 8 în clasamentul Ligii I Est, depășind-o chiar pe Viitorul Otopeni, care are același număr de puncte, dar golaveraj inferior, și se află pe poziția a noua a ierarhiei.