Articole

Victorie pentru Pădurarii în duelul cu o echipă mai bine clasată în Liga 1

Pădurarii au învins, marți, pe terenul din Agronomie, o formație mai bine clasată în Liga I, BKO, cu scorul de 5-3, după ce la pauză au condus cu scorul de 3-0.

Doar câteva secunde trecuseră de la primul fluier, când Dragnea Mădălin a deschis scorul pentru Pădurarii, care au mai punctat de două ori în a doua parte a primei reprize, prin Solo Radu (min. 12) și Szocs Daniel (min 15.), pentru un 3-0 liniștitor la pauză.

Repriza secundă a fost adjudecată de BKO, dar la doar un singur gol diferență.

Sofrone Cosmin a marcat în propria poartă la un minut de la reluare, readucându-i în meci pe cei de la BKO. După doar trei minute însă, același Sofrone Cosmin s-a revanșat și a înscris pentru Pădurari, ducând scorul la 4-1.

Dragnea Mădălin a reușit „dubla” în minutul 28, când a marcat pentru 5-1, iar finalul le-a aparținut băieților de la BKO, care au profitat de relaxarea Pădurarilor.

Dincă Sorin (min. 33) și Cotoi Marius (min. 40) au stabilit scorul final, 5-3 pentru Pădurari, care în urma acestui succes ocupă locul 11 și se apropie de prima jumătate a clasamentului Ligii I. De cealaltă parte, BKO e pe 9, la două puncte în fața adversarei de marți.

Articole similare

Close