Liderul de după primele patru etape ale Ligii I Est, Atletico Urziceni, a suferit joi seară primul eșec din acest campionat, în fața celor de la FC Grivița, și a pierdut astfel șefia clasamentului.
Pe terenul de la Giulești, FC Grivița s-a impus cu 7-4, după ce a revenit de la 0-1 în prima repriza și a condus cu 3-1 la pauză.
Constantinoiv Sorin a deschis scorul pentru Atletico Urziceni în minutul 4, însă reușita sa nu a făcut decât să-i înfurie pe băieții de la FC Grivița, care au marcat de trei ori până la pauză, fără să mai primească gol, prin Argatu Alin (min. 8) și Simidreanu Mario (min. 10 și min. 16), cel care până la final avea să primească un cartonaș galben și unul verde.
Aflată în pericol de a pierde primul meci din acest sezon, Atletico Urziceni a forțat revenirea după pauză, iar Stanimir Liviu a redus din diferență la trei minute de la reluare.
Au urmat mai bine de 10 minute în care cele două defensive au fost de netrecut, după care, între minutele 34 și 37, FC Grivița a lovit decisiv, ducând scorul la 6-2, prin reușitele semnate de Moldoveanu Cristian (min. 34), Simidreanu Mario (min. 35) și Argatu Alin (min. 37).
Atletico Urziceni a avut o tresărire de orgoliu pe final de partidă, când a marcat de două ori, prin Stanimir Liviu (min. 38) și Guță Antonio (min. 40), dar ultimul cuvânt le-a aparținut tot băieților de la FC Grivița, care au închis tabela în prelungiri, Moldoveanu Cristian stabilind scorul final la 7-4.
În urma acestui rezultat, Atletico Urziceni rămâne cu 12 puncte după cinci etape și cade pe poziția a treia în clasamentul Ligii I Est, în timp ce FC Grivița adună 6 puncte în trei partide disputate și este pe locul 5.