Articole

Sălaj Boys s-a distrat cu Nemo și continuă defilarea spre locurile promovabile din Liga a II-a Seria 2

După un început slab de sezon, Sălaj Boys a ajuns la șapte victorii în ultimele opt etape, în care a mai înregistrat un egal, și continuă marșul spre locurile promovabile din Liga a II-a Seria 2.

Victima de marți seară a băieților de la Sălaj Boys a fost FC Nemo, formație aflată pe locul 15 în Liga a II-a Seria 2.

După ce la pauză tabela arăta un incredibil 7-0, Sălaj Boys a lăsat-o mai moale în partea secundă, încheiată cu scorul de 2-2, și s-a impus în final cu un categoric 9-2.

Rita Robert a deschis scorul încă din primul minut pentru Sălaj, după care a mai marcat de două ori până la pauză.

Dobre Robert a perforat de nu mai puțin de patru ori poarta celor de la FC Nemo, în timp ce lista marcatorilor de la Sălaj a fost completată de Rădulescu Adrian, cu o „dublă”.

De partea cealaltă, Cardas Marius și Toporu Laurențiu au mai spălat din onoarea lui FC Nemo în actul secund.

În urma acestui succes, Sălaj Boys este pe locul patru în Liga a II-a Seria 2, la un punct de podium și la trei puncte față de ocupanta poziției secunde, care are însă un meci în plus disputat.

Articole similare

Close