ArticoleCupa Ligii

Rezultat surpriză în turul optimilor Cupei, între FC DR (Good Team) și FC Voluntari

Joi seară, de la 21:40, pe terenul din Agronomie a avut loc manșa tur a duelului din turul optimilor Cupei Ligii dintre FC DR (Good Team), locul 6 în Liga I, și FC Voluntari, locul 11 în Liga a II-a Seria 2.

Băieții din Voluntari au reușit surpriza și s-au impus în fața prim-divizionarei FC DR (Good Team) cu scorul de 5-2, după ce au condus cu 3-1 la pauză. Moise Costin a fost omul meciului, reușind un hat-trick.

El a deschis scorul pentru FC Voluntari în minutul 2, pentru ca Oprea Iulian să dubleze avantajul ilfovenilor în minutul 9.

După un sfert de oră de joc tabela arăta deja 3-0 pentru FC Voluntari, Moise Costin izbutind să-și mai treacă o dată numele pe lista marcatorilor.

Good Team a avut o răbufnire de orgoliu pe final de repriză, când, în minutul 19, Andrei Constantinescu a marcat pentru 3-1.

Mai mult, formația din Liga I s-a apropiat la un singur gol de ilfoveni, grație reușitei lui Șerban Vlad de la jumătatea reprizei secunde, dar finalul le-a aparținut băieților de la FC Voluntari, care au mai marcat de două ori, prin Savof Cristian, în minutul 34, și același Moise Costin, în minutul 38, și, după victoria cu 5-2 pornesc în manșa retur din postura de favoriți la calificarea în sferturile Cupei Ligii.

Articole similare

Articol

Close
Close