ArticoleArticole prima paginaBUCURESTICompetitiiLiga 1 Est

Liga I Est: Avocații au spart gheața! ADSA-Restart Barou a învins-o la scor pe FC Stejar și a obținut primul succes al sezonului

Etapa a noua a Ligii I Est a programat marți seara un derby între două echipe aflate în subsolul clasamentului după disputarea primelor 8 runde ale sezonului: ADSA-Restart Barou și FC Stejar.

Fără victorie obținută până la duelul direct, ADSA-Restart Barou (cu două puncte) și FC Stejar (fără niciun punct) încheiau clasamentul Ligii I Est, astfel că ambele formații au intrat pe teren cu gândul să obțină în acest joc primul succes al sezonului.

Avocații au avut probabil cea mai bună prestație din acest campionat și nu le-au dat nicio șansă adversarilor din disputa de pe terenul de la Plazza, reușind să se impună cu un categoric 5-0, după ce la pauză au condus cu 2-0.

Alexandru Munteanu și Scărișoreanul Alex au semnat câte o dublă pentru ADSA-Restart Barou, pentru care a punctat o dată și Tudosie Ionel.

De remarcat însă în acest joc este și defensiva avocaților, care a funcționat fără greșeală și nu le-a permis celor de la FC Stejar să înscrie nici măcar un gol de onoare.

În urma acestui rezultat, ADSA-Restart Barou face 5 puncte și urcă pe poziția a 11-a a ierarhiei Ligii I Est, în vreme ce, aflată încă în căutarea primelor puncte ale sezonului, FC Stejar rămâne „lanterna roșie” a clasamentului.

 

Articole similare

Close