ArticoleLiga 1

Meci dramatic pentru FC Arabs! A condus-o cu 3-0 la pauză pe Scorpionii, dar nu a reușit să se impună

FC Arabs a avut parte de un meci dramatic luni seară, pe terenul de la Dristor, împotriva Scorpionilor.

După ce au condus cu 3-0 la pauză și cu 4-0 în minutul 23, băieții de la FC Arabs au avut parte de un final de coșmar, în care Scorpionii au revenit fantastic și au smuls un punct cu două goluri marcate în ultimele două minute.

Abdullah Sami a deschis scorul pentru FC Arabs în minutul 7, pentru ca Mahagna Muhammad să reușească „dubla” pe finalul primei reprize, în minutele 15 și 19.

Arabs a intrat astfel cu un avantaj liniștitor la pauză, iar Abdullah Sami a semnat și el „dubla” la reluare, când a marcat în minutul 23 pentru 4-0, moment în care FC Arabs era aproape sigură de victorie și de cele trei puncte puse în joc.

Nu a fost însă să fie pentru FC Arabs, pentru că Scorpionii au avut un final de meci incredibil.

Muti Roua Aurel a dat semnalul revenirii în minutul 24, când a marcat pentru 4-1, după care Marian Nicolae și-a tras echipa după el în ultimele minute, când a a marcat un hat-trick de senzație, în minutele 28, 38 și 39.

Scorpionii smulg astfel un punct nesperat din partida cu Arabs, care va avea nevoie de un psihic puternic pentru a trece peste acest joc.

În urma acestui rezultat, FC Arabs este pe locul 4 în Liga a II-a Seria 1, cu patru puncte acumulate în trei etape, în timp ce Scorpionii ocupă poziția a șaptea, cu două puncte în tot atâtea jocuri disputate.

Articole similare

Close