
Liverpool Team dat vineri seară, pe terenul din Agronomie, un test extrem de dificil în fața celor de la FC Rahova, una dintre echipele solide și cu pretenții de promovare ale Ligii a II-a Seria 2.
Veniți după victoria reușită cu o zi înainte în cupă în fața celor de la Hooligans, „Cormoranii” au făcut o primă repriză modestă în fața ocupantei locului 4 din clasament și au intrat la cabine conduși cu 1-2, dar maturitatea și valoarea acestora și-au spus cuvântul în repriza secundă, când au întors soarta partidei și s-au impus cu 6-3.
În primele 10 minute cele două echipe s-au tatonat, iar ocaziile mari de poartă au lipsit. Cei care au apăsat primii pedala de accelerație au fost băieții de la Liverpool Team, care au deschis scorul în minutul 11, prin Manofu George. Acesta a finalizat simplu și precis o fază colectivă pornită din defensivă.
Rahova nu a uitat că a fost o bună perioadă lider al clasamentului și a întors scorul până la pauză, prin „dubla” lui Stan Adrian din minutele 13 și 18. Doar portarul Barbu Daniel și lipsa de inspirație a celor de la Rahova în fața porții au făcut ca scorul să nu capete proporții în ultimele minute ale primei reprize.
„Cormoranii” au ieșit mult mai montați de la cabine și au egalat după patru minute de la reluare, prin Pană Mădălin, servit excelent de același Manofu George.
Echilibrul s-a rupt în minutul 26, când Bratu Iulian a recuperat o minge la centrul terenului, a pătruns și a marcat pentru 3-2.
Liverpool Team s-a descătușat pe final de partidă, când Robu Alin (min. 34), Manofu George (min. 38) și Stoica Marian (min. 39) au dus la șase numărul golurilor înscrise de „Cormorani”, în timp ce Rahova a marcat un gol care nu a făcut decât să limiteze proporțiile scorului final la 6-3.
În urma acestei victorii, Liverpool Team ocupă locul 2 în Liga a II-a Seria 2, cu 36 de puncte în 13 partide, la patru puncte în spatele liderului Sălaj Boys, care are însă patru meciuri în plus disputate.