
Liga Prieteniei Timișoara ne-a adus joi seara partidele din cadrul etapei a treia a campionatului aflat în plină desfășurare.
Cu o victorie reușită la debutul în Liga Prieteniei Timișoara, Juventus Timișoara a dat piept celor de la Viola Timișoara, care aveau un eșec la activ în acest sezon, astfel că se aflau în căutarea primelor puncte din campionat.
Nu a fost însă să fie pentru Viola Timișoara, care, după două reprize identice, pierdute fiecare cu 1-3, a trebuit să se recunoască învinsă la scor de tenis, 2-6, de băieții de la Juventus Timișoara.
Marocico a deschis scorul în minutul 4 pentru Juventus, Dicu a dublat avantajul echipei sale 3 minute mai târziu, iar Tripsa a făcut 3-0 în minutul 15, pentru ca Wicy să reducă din diferență pentru Viola Timișoara pe final de repriză.
Scenariul s-a repetat în partea secundă, când Tripsa, în minutul 25, și Raul, în minutele 30 și 35 au punctat pentru învingători, în vreme ce pentru învinși a înscris Nae.
Grație acestui succes, Juventus Timișoara are punctaj maxim după două meciuri jucate în Liga Prieteniei Timișoara, în vreme ce Viola Timișoara va încerca în al treilea ei meci de campionat să spargă gheața și să obțină primele ei puncte ale sezonului.