
Seara de marți ne-a adus pe terenurile de la Plazza partidele din cadrul etapei a noua a Ligii I din Zona Est a Ligii Prieteniei București.
Diham Boys, formație aflată în a doua jumătate a clasamentului Ligii I Est după 8 etape, a primit replica celor de la Capitals, care aveau cu 4 puncte mai puține decât adversarii lor înaintea duelului direct.
Însă situația din ierarhie nu a contat pentru băieții de la Capitals, care au făcut un meci foarte bun și a reușit să se impună cu 5-2, după ce la pauză a condus cu 2-1.
Berestean Sergiu a semnat o dublă pentru învingători, pentru care au mai punctat Daia Cristi, Manda Liviu și Stan Andrei, în vreme ce golurile învinșilor au fost marcate de vârful George Mita.
În ciuda acestui succes, cu o zestre de 9 puncte, Capitals rămâne cu o poziție sub Diham Boys, care are 10 puncte și ocupă locul 9 în clasamentul Ligii I Est.
Aflată în subsolul clasamentului, Apărătorii Patriei a dat piept băieților de la Electroputere, care nu au avut prea mari probleme în a-și asigura cele 3 puncte puse în joc.
După ce și-a adjudecat primul mitan cu 3-1, Electroputere s-a impus cu 7-2, grație dublelor semnate de Dragomirescu Mircea, Oancea Andrei și Cojan Florin și golului înscris de Botea Andrei.
De cealaltă parte, singurul remarcat al învinșilor a fost Zamfira Adrian, autor al unui hat-trick.
În urma acestui rezultat, Electroputere acumulează 16 puncte și se înscrie în cursa pentru podiumul Ligii I Est, ocupând în prezent locul 5, în timp ce Apărătorii Patriei sunt pe poziția a 12-a, cu 4 puncte.