ArticoleLiga 1 Est

Liga I Est concurează Liga I Sud la spectacolul oferit! Remiză cu multe goluri între Viitorul Otopeni și Partizan București

Viitorul Otopeni și Partizan București au fost, joi seara, protagonistele unei partide extrem de antrenante din cadrul Ligii I Est.

Pe terenul din Giulești, cele două formații și-au împărțit perioadele bune de joc, iar în final „au dat-o la pace”, pentru o remiză spectaculoasă, în care s-au înscris nu mai puțin de 14 goluri.

Băieții din Otopeni au avut inițiativa în prima repriză, pe care și-au adjudecat-o cu 4-2, însă cei de la Partizan s-au redresat după pauză, iar în partea secundă au trecut la cârma partidei: s-au impus cu 5-3 în repriza a doua, pentru un 7-7 final pentru care ambele echipe merită cuvinte de laudă.

Cu un hat-trick, Cristea Alexandru a fost vioara întâi a Viitorului, secondat îndeaproape de Cruita Cătălin și Cristea Vlad, cu câte o dublă.

Totuși, omul meciului a fost Neagu Marius, mijlocașul lui Partizan București care a punctat de nu mai puțin de cinci ori în poarta celor din Otopeni.

Celelalte reușite ale lui Partizan București au purtat semnăturile lui Cociu Florea și Pîrvan Marius.

În urma acestui rezultat, Viitorul Otopeni acumulează 13 puncte și ocupă locul 5 în clasamentul Ligii I Est, în timp ce Partizan București este pe poziția a opta, cu 9 puncte.

 

Articole similare

Close