ArticoleArticole prima paginaBUCURESTICompetitiiLiga 2 Est

Liga a II-a Est: Progresul Spartac a debutat cu un egal spectaculos în fața celor de la Atletico Ferentari

Seara de joi ne-a adus, pe terenul de la Intrarea Vrabiei, debutul celor de la Progresul Spartac în Liga Prieteniei București, care au întâlnit Liga a II-a Est o altă formație ce a aderat de curând la competițiile noastre, Atletico Ferentari.

Duelul dintre Progresul Spartac și Atletico Ferentari a fost unul desfășurat sub semnul echilibrului.

Astfel, după ce la pauză scorul a fost 2-2, cele două formații au punctat de câte 3 ori la reluare, iar meciul s-a încheiat cu scorul de 5-5.

Băieții de la Progresul Spartac se pot considera norocoși la debutul lor în Liga a II-a Est, dat fiind că au beneficiat de două autogoluri în acest meci.

Celelalte goluri ale Progresului Spartac au purtat semnăturile lui Ivan Robert (2) și Oancea Robert.

De partea cealaltă, cele 5 goluri ale lui Atletico Ferentari au fost marcate de 5 jucători diferiți: Chiriță Georgian, Andrei Marius, Negoiță Marian, Rotaru Gheorghe și Siminian Costin.

În urma acestei remize în care ambele formații au arătat că ar putea face fără probleme față meciurilor de Liga I, Atletico Ferentari acumulează 4 puncte și ocupă poziția secundă a clasamentului Ligii a II-a Est, în vreme ce Progresul Spartac are un punct și se află pe locul 5 al ierarhiei.

Articole similare

Close