
Inter Bragadiru a încheiat sezonul din Liga a II-a Seria 2 în stil de mare echipă. Ilfovenii s-au impus cu 8-1 în fața celor de la Șincai Team, după ce la pauză scorul era strâns, 2-1.
Ispas Alexandru a modificat pentru prima dată tabela în minutul 6, când Inter Bragadiru a trecut la conducere. Șicai Team a revenit în joc șapte minute mai târziu, grație reușitei semnate de Nica Ștefan.
Partida părea că se îndreaptă către o remiză la pauză, dar Piticari Florin nu a fost de acord și a dus scorul la 2-1 pentru Inter Bragadiru în minutul 18.
Partea secundă a fost un galop de sănătate al băieților de la Inter Bragadiru, care au izbutit să mai marcheze de șase ori, în timp ce Șincai Team nu a mai fost capabilă să amenințe poarta adversă.
Dumitrache Claudiu a dus scorul la 3-1 în minutul 25, iar ultimele opt minute au fost de coșmar pentru Șincai Team.
Tăpăladă Daniel (min. 33), Zamfir Marian (min. 36), Ispas Alexandru (min. 38), Cenușe Marian (min. 39) și Piticari Florin (min. 39) au marcat pe final de partidă în poarta nefericitului portar advers și s-a terminat Inter Bragadiru – Șincai Team 8-1.
În urma acestui rezultat, Inter Bragadiru termină sezonul pe locul 6 al Ligii a II-a Seria 2, în timp ce Șincai Team încheie campionatul pe poziția a 15-a.