ArticoleLiga 2

Golgheterul ligii a II-a Seria 1 și al lui FC Juve a dat o nouă reprezentație și își menține echipa pe locul 2

FC Juve și Inter Bragadiru s-au întâlnit vineri seară, pe terenul din Dristor, în etapa a șaptea din Liga a II-a Seria 1 a Zonei Sud.

FC Juve s-a impus cu 6-2, după două reprize câștigate la scor identic, grație unei noi prestații de senzație reușite de Costache Marius.

Golgheterul lui FC Juve și al Ligii a II-a Seria 1 și-a purtat din nou echipa spre victorie, marcând toate cele șase goluri ale formației sale în poarta celor de la Inter Bragadiru.

De altfel, Costache Marius conduce detașat clasamentul golgheterilor din Liga a II-a Seria 1, cu un un bilanț incredibil: 31 de goluri marcate în 7 etape disputate, la 13 lungimi distanță de următorul clasat.

De partea cealaltă, Inter Bragadiru a izbutit doar să marcheze câte un gol pe repriză, prin Ispas Alexandru și Dumitrache Claudiu.

În urma acestui rezultat, FC Juve ocupă poziția secundă în ierarhie, cu 16 puncte, la două în spatele liderului PSG Pantelimon, care are și un meci mai puțin disputat, în timp ce Inter Bragadirul este pe 8 în clasament, cu 8 puncte.

 

Articole similare

Close