
Fair Play a demonstrat marți seară că merită pe deplin numele pe care îl poartă și, în ciuda faptului că nu contează în lupta pentru primele locuri, a făcut o partidă memorabilă în fața principalei favorite la acel moment la cucerirea titlului, Hooligans, pe care a învins-o cu 4-3.
Managerul formației pentru care au evoluat două nume mari ale fotbalului românesc, Cătălin Liță și Gigel Coman, a vorbit după victoria dramatică pe care a obținut-o despre esența Ligii Prieteniei și rețeta care a condus la, poate, surpriza care va decide campioana acestui sezon.
”Un meci tensionat (…), dar până la urmă e ok că am fost fair-play și ne-am dat mâna la final.
(…) Probabil că băieții de la Hooligans nu se așteptau ca eu să vin cu echipa asta. Am reușit să-i strâng pe toți băieții pe care i-am avut și am avut astfel cinci schimbări, am câștigat și sunt fericit.
Cu toate că nu avem șanse la primul loc, nici măcar la primele trei-patru locuri, noi respectăm competiția, sperăm să nu retrogradăm și vrem să mergem cât mai departe în cupă”, a spus managerul lui Fair Play în interviul ce poate fi urmărit integral în video-ul de mai jos și care poate fi rezumat în următoarea frază: „Nu contează pe ce loc ești în clasament, în Liga Prieteniei mai importante sunt respectul și bunul simț”.