ArticoleLiga 2

„Cormoranii” la putere! Liverpool II a pulverizat-o pe Lamotești Lions în derby-ul Ligii a II-a Seria 2

Liverpool Team II și Lamotești Lions s-au întâlnit vineri seară în derby-ul etapei din Liga a II-a Seria 2, între principalele urmăritoare ale liderului Cluj Bruj.

„Micii Cormorani” au avut o seară perfectă pe terenul din Dristor și s-au impus la scor în fața „Leilor”, cu 7-2, după ce la pauză au condus cu 3-1.

Prima repriză a fost destul de echilibrată până spre final, Liverpool Team II desprinzându-se de adversari în ultimele minute.

Pană Mădălin, creierul din linia de mijloc a celor de la Liverpool Team II, a deschis scorul în minutul 3 pentru „Cormorani”.

Sfetcu Răzvan a egalat în minutul 15, dar cei de la Lamotești Lions s-au bucurat doar câteva secunde, pentru că Adam Adrian a readus-o pe LFC II în avantaj imediat, pentru ca Minculescu Alexandru să facă 3-1 cu un minut înainte de pauză.

Liverpool Team II a continuat să atace și în repriza seundă, când Minculescu Alexandru și Dumitrașcu Ionuț au reușit câte o „dublă”, golul marcat de Radu Gabriel pentru Lamotești nefăcând decât să mai reducă din proporțiile scorului final, 7-2 pentru „Cormorani”.

În urma acestui succes, Liverpool Team II acumulează 9 puncte după patru etape și urcă pe poziția secundă în Liga a II-a Seria 2, la egalitate de puncte cu Lamotești Lions, care are însă golaveraj inferior și ocupă ultima treaptă a podiumului.

Articole similare

Close