Cel mai așteptat meci al începutului de sezon din Liga I Sud, derby-ul dintre Liverpool Team și FC Berceni, s-a disputat miercuri seara pe terenul de la Intrarea Vrabiei, în cadrul etapei a patra a campionatului.
„Cormoranii” nu au avut milă de adversari și, după o primă repriză echilibrată, adjudecată cu 1-0, s-au dezlănțuit în partea secundă și s-au impus în final la scor de tenis, cu 6-2.
Liverpool Team a dominat debutul jocului, însă intervențiile goal-keeperului de la FC Bereni au făcut ca tabela să rămână neschimbată în prima jumătate a reprizei inaugurale.
Venit de pe bancă, Răzvan Pădurețu a spart gheața și a înscris pentru „Cormorani” în minutul 11, stabilind totodată și scorul pauzei, asta chiar dacă Liverpool Team a evoluat pe finalul primei reprize și în debutul manșei secunde cu un om în minus, din cauza faptului că a comis șase faulturi.
La reluare, tot „Cormoranii” au fost cei care au avut inițiativa, reușind să mai puncteze de nu mai puțin de cinci ori, prin căpitanul Robu Alin (2), Ștefan Stângă (2) și Răzvan Radu, în timp ce dubla reușită de Silviu Radu pentru FC Berceni nu a făcut decât să mai limiteze proporțiile scorului.
În urma acestui succes pe care „Cormoranii” l-au dedicat celui mai important om din spatele proiectului Liverpool Team, aceștia ajung la 5 victorii în 9 derby-uri disputate cu FC Berceni, care s-a impus în celelalte 4 întâlniri directe.
Liverpool este lider în clasamentul Ligii I Sud, cu 12 puncte acumulate în patru etape, la fel ca B&B, dar cu golaveraj superior, în timp ce FC Berceni este pe locul 5 al ierarhiei, cu 6 puncte.