
Chipita Stars, o formație clasată în a doua jumătate a ierarhiei Ligii I Sud, a reușit marți seara una dintre surprizele etapei.
Pe terenul din Ghencea, Chipita Stars s-a impus în fața unei formații care luptă pentru a termina sezonul pe unul dintre cele trei locuri ce asigură calificarea în Superliga Prieteniei 2016.
Condusă la pauză cu 2-0 de Martalogii Activi și cu 3-0 în debutul reprizei a doua, Chipita Stars a făcut o repriză secundă senzațională și a reușit o revenire admirabilă după pauză, impunându-se în final cu 4-3, la capătul unei partide destul de tensionate, în care s-au arătat cinci cartonașe galbene (trei pentru Chipita, două pentru Martalogi) și unul verde (văzut de Martalogi).
Dornici să se mențină în lupta pentru Superligă, Martalogii Activi au început ca din tun partida cu Chipita, iar în minutul 6 conduceau deja cu 2-0, grație reușitelor semnate de Vârlan Robert și Barabas Andrei, care au stabilit totodată și scorul pauzei.
Tot Martalogii au pornit mai bine și în repriza secundă, Vârlan Robert reușind dubla în minutul 25, însă de la acel moment ceva s-a rupt în jocul acestora, iar băieții de la Chipita Stars au profitat din plin.
În nici 10 minute, Chipita Stars a anulat avantajul adversarilor și a egalat la trei, prin golurile marcate de Tudose Alin (min. 26) și Soare Ionuț (min. 27 și min. 34), pentru ca Stoican Robert să lovească decisiv cu cinci minute înainte de ultimul fluier, când a înscris în poarta Martalogilor golul care i-a adus Chipitei toate cele trei puncte puse în joc.
În urma acestei victorii frumoase, Chipita Stars acumulează 16 puncte și urcă pe locul 12 în clasamentul Ligii I Sud, în timp ce Martalogii Activi rămân cu 28 de puncte și cad până pe poziția a cincea.