
Campioana în exercițiu a Ligii Prieteniei, FC Berceni, a primit miercuri seara, pe terenul de la Antilopa, replica băieților de la AC Militari, într-o partidă contând pentru etapa a 14-a a Ligii I Sud.
Aflați în plină luptă pentru locurile de Superligă, băieții de la FC Berceni au evoluat extrem de motivați și nu au avut milă de adversarii lor.
Astfel, după ce a condus cu 6-1 la pauză, FC Berceni s-a impus în final la o diferență de opt goluri, scor 11-3, făcând încă un pas spre calificarea la Superliga Prieteniei 2016, competiție la startul căreia se vor alinia primele trei echipe din Liga I Sud și Liga I Est, primele trei echipe din Cupa Ligii Prieteniei și campioanele din Vâlcea, Giurgiu, Sibiu, Pitești, Brașov, Piatra Neamț, Constanța și Galați.
Câștigătoarea participă la European Friendship League și va obține un premiu în bani în valoare de 1.500 de euro.
Gața Cristian, cu patru goluri, și Rusu Adrian, cu un hat-trick, au fost principalii marcatori ai învingătorilor în acest duel, în timp ce Șerban Emilian a reușit o dublă, iar Istrate Cristi și Romului Ilie au punctat câte o dată în poarta lui AC Militari.
De partea cealaltă, golurile care au mai spălat imaginea învinșilor au fost înscrise de Cristian Dirjan (2) și Andrei Turturea.
În urma acestui rezultat, FC Berceni acumulează 31 de puncte și ocupă ultimul loc de pe podiumul Ligii I Sud, care asigură la finalul sezonului calificarea în Superliga Prieteniei 2016, în timp ce AC Militari este pe poziția a 14-a, cu 13 puncte.