
Show-ul Sezonului 4 al Ligii I a început miercuri seara, cu partidele disputate pe terenul de la Antilopa. Seara de fotbal spectacol a fost deschisă de două formații aflate la debut în Primul Eșalon al Ligii Prieteniei Sud: Brotac Medical și AC Militari, formație care a promovat la finalul campionatului trecut din Liga a II-a Seria 1.
Cele două echipe au arătat că își merită din plin locurile în Prima Ligă și au etalat un fotbal spectaculos, într-un meci în care s-a marcat de nu mai puțin de 12 ori.
În final, Brotac Medical s-a impus cu 7-5, după ce a condus cu 3-1 la pauză.
Brotac Medical a avut un debut entuziasmant în Liga Prieteniei. Călin Florin (min. 3) și Gimi Stan (min. 4) i-au luat ca din oală pe cei de la AC Militari, iar după doar patru minute tabela arăta scorul de 2-0 pentru Brotac, care a continuat să atace, iar în minutul 9 a dus scorul la 3-0, grație reușitei semnate de Mario Predescu.
AC Militari a reintrat în joc la jumătatea primei părți, când Belu Ionuț a marcat pentru 3-1 și a stabilit totodată scorul pauzei.
Mario Predescu și-a continuat recitalul la reluare, când a mai marcat de trei ori (min. 25, min. 29 și min. 31) și i-a adus lui Brotac un avans liniștitor, de patru goluri, pentru că Vochin Cosmin i-a întrerupt seria de goluri în minutul 30, cu reușita semnată pentru AC Militari.
AC Militari a forțat o revenire de senzație pe final de meci, când a mai înscris de trei ori, prin Pârvu Gabriel (min. 36 și min. 40) și Belu Ionuț (min. 40), dar reușita lui Călin Florin din minutul 39 a consolidat victoria celor de la Brotac Medical, care se impun cu 7-5 și debutează cu dreptul în Liga Prieteniei, în timp ce AC Militari mai așteaptă cel puțin o săptămână pentru a obține primele puncte din Liga I.