SUPERLIGA 2017
Perioada de desfasurare 10-12.02.2017
La Superliga participa primele trei echipe din fiecare Liga, primele trei echipe din Cupa si Campioanele Nationale. Castigatoarea participa la European Friendship League, unde se va infrunta cu campioanele din alte tari.
Majoritatea meciurilor se vor transmite live cu mai multe camere video pe site-ul www.ligaprieteniei.com.
Grupa A – Superliga 2017
Pos | Echipa | M | V | E | I | GD | GP | GV | Pct |
---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
1 | STIINTA CELEI TG JIU | 3 | 3 | 0 | 0 | 17 | 9 | 8 | 9 |
2 | A.S Drobeta | 3 | 2 | 0 | 1 | 15 | 12 | 3 | 6 |
3 | Whiteland | 3 | 1 | 0 | 2 | 18 | 14 | 4 | 3 |
4 | Atletico Textila VL | 3 | 0 | 0 | 3 | 8 | 23 | -15 | 0 |
Grupa B – Superliga 2017
Pos | Echipa | M | V | E | I | GD | GP | GV | Pct |
---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
1 | ACS LIVERPOOL TEAM | 3 | 1 | 2 | 0 | 10 | 5 | 5 | 5 |
2 | ACS MF HUNEDOARA | 3 | 1 | 2 | 0 | 11 | 9 | 2 | 5 |
3 | Bastia Targu Mures | 3 | 0 | 0 | 3 | 5 | 19 | -14 | 0 |
Grupa C – Superliga 2017
Pos | Echipa | M | V | E | I | GD | GP | GV | Pct |
---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
1 | ELECTROFLUX CRAIOVA | 3 | 2 | 1 | 0 | 9 | 6 | 3 | 7 |
2 | Golden Team Pitesti | 3 | 1 | 2 | 0 | 8 | 7 | 1 | 5 |
3 | Hooligans | 3 | 1 | 1 | 1 | 6 | 5 | 1 | 4 |
4 | SALAJ BOYS | 3 | 0 | 0 | 3 | 8 | 13 | -5 | 0 |
Grupa D – Superliga 2017
Pos | Echipa | M | V | E | I | GD | GP | GV | Pct |
---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
1 | LPS MAV TIMISOARA | 3 | 3 | 0 | 0 | 10 | 3 | 7 | 9 |
2 | Partizan Bucuresti | 3 | 2 | 0 | 1 | 14 | 8 | 6 | 6 |
3 | ACS Constantin Schumacher | 3 | 1 | 0 | 2 | 6 | 11 | -5 | 3 |
4 | DEPORTIVO TARGOVISTE | 3 | 0 | 0 | 3 | 1 | 9 | -8 | 0 |
Grupa E – Superliga 2017
Pos | Echipa | M | V | E | I | GD | GP | GV | Pct |
---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
1 | ATVROM FC | 3 | 2 | 1 | 0 | 16 | 8 | 8 | 7 |
2 | Dream Team Pitesti | 3 | 1 | 1 | 1 | 13 | 7 | 6 | 4 |
3 | AS ENERGIA REMUȘ | 3 | 1 | 0 | 2 | 9 | 16 | -7 | 3 |
4 | Real Team Valcea | 3 | 1 | 0 | 2 | 6 | 13 | -7 | 3 |
Grupa F – Superliga 2017
Pos | Echipa | M | V | E | I | GD | GP | GV | Pct |
---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
1 | Piatra Alba | 3 | 2 | 0 | 1 | 8 | 4 | 4 | 6 |
2 | Rangers Sibiu | 3 | 2 | 0 | 1 | 11 | 10 | 1 | 6 |
3 | Clasic Targu Jiu | 3 | 1 | 0 | 2 | 5 | 7 | -2 | 3 |
4 | A.C.S VICTORIA | 3 | 1 | 0 | 2 | 5 | 8 | -3 | 3 |
Grupa G – Superliga 2017
Pos | Echipa | M | V | E | I | GD | GP | GV | Pct |
---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
1 | Bizz Brasil | 3 | 2 | 0 | 1 | 8 | 5 | 3 | 6 |
2 | SPORT KLUB | 3 | 1 | 0 | 2 | 7 | 6 | 1 | 3 |
3 | GENERATIA ’80 | 3 | 0 | 0 | 3 | 0 | 9 | -9 | 0 |
Grupa H – Superliga 2017
Pos | Echipa | M | V | E | I | GD | GP | GV | Pct |
---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
1 | FC Berceni | 3 | 2 | 1 | 0 | 14 | 3 | 11 | 7 |
2 | DINAMO SIBIU | 3 | 2 | 1 | 0 | 10 | 5 | 5 | 7 |
3 | FOREST-BICU | 3 | 0 | 0 | 3 | 2 | 13 | -11 | 0 |
REGULAMENTE
INFORMATII DESPRE SUPERLIGA
Se joaca in format 5+1 pe teren de iarba sintetica. Echipele sunt repartizate in grupe de cate 4 echipe. In grupe se joaca doar tur, ulterior echipele joaca faze eliminatorii, doar tur.
Participa 36 echipe din Bucuresti, Valcea, Giurgiu, Sibiu, Hunedoara, Targu-Jiu, Targu-Mures, Piatra-Neamt, Drobeta Turnu Severin, Pitesti, Timisoara, Brasov, Craiova si Dambovita, in total 14 judete.
Program vineri orele 10-19.00, sambata 9-24.00 si se termina duminica, in intervalul 09.-17.30 cu festivitatea de premiere pe teren.
Apa, arbitrii, transmisiune live, prezentatoare, asistență medicală și inginer IT vor fi puse la dispozitie de organizatori pentru o cat mai buna desfasurarea a evenimentului.
DESFASURARE FAZE ELMINATORII
- In faza eliminatorie se califica echipele clasate pe locurile 1 si 2 in cele 8 grupe
- Se vor forma doua urne valorice ; urna castigatoarelor de grupe si urna locurilor 2 , sambata seara se va face tragerea la sorti
- Echipele din aceeasi grupa NU se pot intalni in faza otimiilor de finala
- Se vor trage la sorti toate cele 8 meciuri din cadrul optimilor de finala.
- In Sferturile de finala se vor intalnii:
13:00 – 13:55 Castigatoarea Optimii 1 vs Castigatoarea Optimii 2 – Sfertul I
13:00 – 13:55 Castigatoarea Optimii 3 vs Castigatoarea Optimii 4 – Sfertul II13:55 – 14:50 Castigatoarea Optimii 5 vs Castigatoarea Optimii 6 – Sfertul III
13:55 – 14:50 Castigatoarea Optimii 7 vs Castigatoarea Optimii 8 – Sfertul IV
- In Semifinale se vor intalni:
16:00 – 17:00 Castigatoarea Sfertului I vs Castigatoarea Sfertului II
17:00 – 18:00 Castigatoarea Sfertului I vs Castigatoarea Sfertului II
19:00 – 20:00 In Finala Mica – se vor intalni echipele invinse in cele 2 semifinale
20:00 – 21:00 In Finala Mare – se vor intalni echipele care au castigat cele 2 semifinale.
REGULAMENT DEPARTAJARE SANCTIUNI
REGULAMENT
SUPERLIGA NATIONALA
Scopul Ligii Prieteniei
Art 1. Scopul principal al înfiinţării campionatului Ligii Prieteniei este promovarea respectului, prieteniei şi întrajutorării între membrii săi. Scopul secundar este promovarea mişcării, prin fotbal, între prieteni, în acest sens fiind format un campionat de fotbal denumit Campionatul Ligii Prieteniei.
Drepturi şi obligaţii prieteni
Art 2. Membrii Ligii Prieteniei se numesc Prieteni.
Art 3. Nici un prieten nu are voie sa jignească, subestimeze său să refuze contactul cu vreun alt membru al Ligii.
Art.4 Fiecare prieten are obligaţia de a se prezenta la meci în funcţie de ora stabilită de căpitan, să-şi achiziţioneze echipament de joc, să respecte deciziile arbitrului, să aibă o atitudine echilibrată în timpul meciului şi pe parcursul altor evenimente, în sensul de a nu aduce injurii, agresiuni fizice altor membri.
Art 5. Fiecare prieten are următoarele drepturi, de a beneficia de sprijinul moral şi material al celorlalţi membri, de a beneficia de premiile şi sponsorizările oferite în cadrul grupului, de a participa la petrecerile, Cupa Ligii si Turneul Final al Ligii Prieteniei.
Drepturi şi obligaţii căpitani
Art 6. Fiecare căpitan are următoarele obligaţii de a lua legătura cu organizatorul Superligi Nationale parte cu două zile înainte de meci pentru a stabilii data şi ora desfăşurării meciului său, de a promova permenent prietenia în sânul echipei sale şi în cadrul Ligii, de a participa activ în cadrul şedinţelor stabilite, de a promova petrecerile Ligii şi Cupa Ligii, de a se îngrijii de bunul mers al echipei sale în sensul achiziţionării echipamentului, prezenţei la meci, plata taxelor, de a-şi tăgui prietenii în cadrul pozelor postate de către orgnizatori, de a verifica foaia de joc împreună cu organizatorul pentru a determina componenţa echipei.
Capitanul completeaza foaia de joc in fata arbitrului, ii preda acestuia maieurile de joc si mingea. Capitanul semneaza foile de arbitraj dupa intocmirea lor de catre arbitri.
Art 7. Căpitanii au următoarele drepturi, de a fi respectaţi de către prietenii din cadrul echipelor lor şi de către ceilalţi prieteni din cadrul Ligii, de a-şi spune părerea în cadrul întâlnirilor între căpitani si de a fi ales in adrul Comisiei de Diciplina a Campionatului Ligii Prieteniei.
Prevederi referitoare la Superliga
Art 8.
Alin 1.Superliga va cuprinde 36 echipe. Echipele vor fi formate din 5+1 jucători. Se admite participarea unui maxim de 20 de jucatori intr-o echipa.
Alin 2. Echipele vor fi impartite in 9 grupe a cate 4 echipe. Se califica echipele aflate pe locul intai si cele mai bune 7 echipe de pe locul doi. Meciurile se joaca de vineri pana duminica. Planificarea se transmite echipelor prin captani cu cel putin doua zile inainte de meciuri.
Alin 4. Pot participa primele trei echipe dintr-un campionat al Ligi Prieteniei, primele trei echipe din cadrul Turneelor Nationale cu conditia de a face parte din campionatele Ligii Prieteniei, echipele invitate, ce urmeaza a constitui Liga Preteniei in orasul lor, iar in caz de necesitate 1-3 echipe din cadrul orasuui gazda in functie de locul ocupat in clasamentul competitilor locale.
Din Bucuresti participa primele trei echipe din fiecare campionat si primele trei echipe din cadrul Cupei Ligii. Daca echipele castigatoare din Cupa si Campionat sunt aceleasi are prioritate Cupa Ligii.
Numărul minim de prieteni care pot disputa un meci este de 4. Un jucator nu poate juca fara a fi inserat pe foaia de joc, cu numele intreg, numar telefon, CNP si adresa de e-mail, or fara a completa rubrica apt medical si am luat la cunostiinta de regulamentele Superligi Nationale. Regulamentele Superligi Nationale sunt afisate pe site-ul www.ligaprieteniei.com sectiunea informatii.
Echipele participa la Superliga Nationala cu aceleasi loturi care le-au permis participarea la Superliga. Echipele pot transfera trei jucatori noi pentru Superliga Nationala, dar acestia nu au dreptul de a face parte din Liga I, II si III nationala, Liga I futsal, Ligi Nationale din strainatate. Se pot imprumuta jucatori din alte echipe ale Ligii Prieteniei. In caz de contestatie echipa poate fi eliminata.
Nu se pot imprumuta jucatori ai altor echipe ce participa in cadrul Superligi Nationale.
Un jucator care a fost sanctionat cu trei cartonase galbene va fi suspendat pentru urmatorul meci. Cartonasele se cumuleaza din toate competitiile, urmand ca un jucator sa isi ispaseasca sanctiunea la primul meci al echipei sale ce il va avea in oricare dintre competitii.
Un jucator care a fost sanctionat cu cartonas rosu va fi eliminat in cadrul meciului respectiv si suspendat pentru urmatorul. Indrumatorul de la terenul respectiv poate aplica mai multe etape de suspendare. In caz de eliminare a unui jucator, echipa acestuia va ramane in 5 oameni pentru 5 minute.
Alin 7. Planificarea se stabileste astfel:
Prin tragere la sorti live in data de 07.02.2017 orele 19.00. Meciurile vor fi transmise live pe pagina de facebook a Federatiei Sportive Romane Liga Prieteniei-https://www.facebook.com/Federatia-Sportiva-Romana-Liga-Prieteniei-856214421109392/, canalul de youtube https://www.youtube.com/channel/UCqk9_5QgCJiXe6YsE7lQcAw si pe site-ul prosport, https://www.facebook.com/prosport.ro/?fref=ts .
De principiu echipele din Bucuresti vor incepe primele jocurile in cadrul Superligii, in ziua de vineri-10.02.2017-12.02.2017.
Fiecare echipa beneficiaza de doua sticle de apa de 2 l inainte de inceperea fiecarui meci. Acestea se iau de la indrumatorul de la teren inainte de inceperea meciurilor.
Atentie! Neparticiparea la un meci determina plata a unei sume de 400 lei. Aceasta se achita cel tarziu pana la urmatorul meci programat. Neplata acesteia duce la eliminarea din competitie.
Echipei care nu se afla in culpa nu i se restituie taxa de participare. Echipele sunt obligate sa dispute meciul indiferent daca nu mai exista o miza.
Alin 8.La începutul fiecărui meci se vor face poze pentru fiecare echipă în parte şi împreună cu cealaltă echipă şi arbitru. Se completeaza foaia de joc împreună cu organizatorul. Echipele sunt rugate sa vina cu cel putin 15 min inainte de meci pentru efectuarea formalitatilor. Capitanul de echipa se ingrijeste sa prezinte echipa de start cameramanului sau indrumatorului de la teren pentru a introduce jucatorii in grafica meciului.
Alin 9. Dupa fiecare meci disputat un membru al fiecarei echipe este obligat sa dea un interviu, daca exista logistica necesara, in care sa prezinte evolutia scorului si motivele care au dus la infrangere sau victorie. Plecarea echipelor fara acordarea unui interviu determina stabilirea unei panelitati in cuantum de 50 lei, ce urmeaza a fi achitata pana la orele 12.00 celei de-a doua zi. Neachitarea acesteia determina eliminarea echipei.
Alin 11. Legitimarea jucatorilor. Prin legitimare se intelege inserarea jucatorilor de catre indrumaori pe pagina persoanala a echipei. Un jucator nu poate juca daca nu i se insereaza in dreptul foi de joc a echipei sale, numele complet, CNP, telefon, adresa de e-mail. Datele sunt necesare pentru evidenta jucatorilor..
Alin 12. Se introduce cartonasul verde pentru injurii. Aplicarea acestuia determina plata unei penalitati de 20 lei. Agresiunile fizice se taxeaza cu cartonas rosu si penalitate 50-100 lei. In cazul in care se aplica cartonas rosu, indrumatorii pot decide sanctiuni de la suspendare 2 etape pana la eliminarea definitiva a jucatorului din toate competitiile.
Alin 13. Este interzis accesul echipelor in zona stabilita pentru indrumatori si personalul auxiliar. La teren vor fi trei zone, zona indrumatorilor, zona echipelor si zona spectatorilor. Indrumatorul nu incepe meciul pana nu se asigura ca fiecare persoana se afla in zona corespunzatoare calitatii sale.
Alin 14. In cazul eliminarii unei echipe pana la finalul competitiei meciurile acesteia se pierd cu 3-0 chiar si cele jucate anterior. In cazul meciurilor anterioare nu se restituie sumele achitate de echipele adverse.
Alin 15.Echipele sunt obligate sa se prezinte la meci cu 15 minute anterior inceperii meciurilor pentru completarea foilor de joc. La terminarea meciurilor echipele sunt obligate sa–si verifice foile de joc si arbitraj. Ulterior, Asociatia nu este raspunzatoare de datele inserate. Capitanii echipelor sunt raspunzatori de echipele lor si spectatorii veniti din partea lor la teren. In cazul in care echipele lor sau spectatorii acestora sunt vinovati de turbulente ale meciurilor raspund pecuniar si disciplinar, cu sanctiuni ce pot merge pana la suma de 1000 lei si eliminarea echipei. Decizile se iau de indrumatori si pot fi atacate cu recurs de indata catre Asociatie. Asociatia solutioneaza cererea pana la inceperea urmatorului meci. Cererea de recurs se formuleaza pe adresa de e-mail office@ligaprieteniei.com.
Alin 16. Este interzis accesul pe teren cu tigari aprinse, sub influenta bauturilor alcoolice sau alte substante interzise prin lege. Nerespectarea acestei reguli determina inlaturarea participantului de pe teren si amendarea echipei cu suma de 100 lei. Este interzis accesul spectatorilor pe teren. Echipa raspunde pentru orice intrerupere a meciului determinata din culpa sa. Se pot lua decizii graduale pana la eliminarea echipei din competitie.
Alin 17. Asociatia efectueaza doar activitati de intermediere a competitiilor, in sensul punerii la dispozitie de personal in vederea desfasurarii competitiilor. Platile de efectueaza direct intre echipe cu exceptia taxei de organizare si a fondului de premiere ce urmeaza a fi incasate in vederea unei bune organizari.
DEPARTAJAREA ECHIPELOR
Alin 18. Departajarea echipelor se face pe baza punctelor obtinute, a meciului direct, si doar in caz de egalitate pe baza golaverajului. Daca si asa nu se poate ajunge la o decizie se va lua in considerare criteriul numarului de goluri marcate, iar ulterior al celor mai putine cartonase luate de catre jucatori.
Alin 19. In caz de eliminare a unei echipe, niciun jucator al acesteia nu mai poate juca in sezonul in curs.
Alin 20. Indrumatorul poate lua si alte decizii pecuniare sau disciplinare impotriva unei echipe sau unui jucator in cazul afectarii competitiilor. Toate decizile indrumtorului principal pot fi contestate conform procedurii prevazute la art 8 alin 4 din prezentul Regulament.
Alin 21. Prezentele prevederi pot suferii modificari raportate la numarul echipelor participante. Modificarile se anunta prin e-mailul fiecarei echipe stabilit in contractul semnat de parti.
Atributii indrumator teren
Art 11.
Alin 1. Se asigura de faptul ca, detine la teren bannere, maieuri, 6 mingii in stare buna, mese, scaune organizatori, transmisiune live unde este cazul.
Alin 2. Delimiteaza cele trei zone anterior inceperii meciurilor, asigurandu-se de faptul ca, persoanele prezente la teren respecta zonele marcate.
Alin 3. Se asigura ca arbitrul cunoaste regulamentul.
Alin 4.Urmareste pe cat posibil a nu se depasii orarul stabilit corespunzator fiecarui meci.
Alin 5. Verifica indrumatorii virtuali cu privire la postarile ulterioare meciurilor, respectiv, verificare scor, marcatori, foto-video. Insereaza scorul prin intermediul tabletelor primite pe baza de proces-verbal.
Alin 6. Pune in vedere prezentatoarelor sau cameramanilor sa puna intrebari cat mai detaliate referitoare la fiecare repriza in parte.
Alin 7. Urmareste a avea permanent rezerve pentru tot personalul existent la teren. Acesta este direct raspunzator de acestia.
Alin 8. Raspunde prietenilor virtuali de pe pagina corespunzator meciurilor care-i apartin.
Alin 9.Promoveaza respectul, prietenia si valorile Ligii intre componenti tuturor echipelor.
Alin 10. Verifica prezenta si indeplinirea atributilor celorlalti organizatori si personal auxiliar.
Alin 11. La trei abateri acesta poate fi exclus din organizare fara notificare.
Cazuri de excludere din Liga Prieteniei
Art 12. Un prieten poate fi exclus în caz de injurii, agresiuni fizice ori tensionări ale celorlalţi prieteni.
Art 13. O echipă poate fi exclusă în cazul în care nu participă la o etapa de-a lungul competitiei, tensionează ceilalţi prieteni, ori nu respecta prevederile din contracte sau regulamente prin Decizie a Asociatiei.
Art 14 Analizarea excluderii unei echipe ori a unui prieten se stabileşte de către Asociatia Liga Prieteniei pentru Educatie.
Art 15. Prezentul Regulament intra in vigoare de pe data de 01.02.2017.
.
Asociatia Liga Prieteniei Pentru Educat
REGULAMENT DE JOC
REGULAMENT DE JOC
- Durata jocului
- Considerente generale
- Un meci se întinde pe două reprize egale, a câte 20 de minute fiecare.
2.Nu se cronometrează timpul efectiv de joc, ceea ce înseamnă că nu va fi întreruptă cronometrarea în timpul unei reprize. La finalul unei reprize, arbitrul NU POATE STABILII MINUTE DE PRELUNGIRI.
- Fiecare echipa va fi formata din 6 jucatori, dintre care unul va fi portar.
- Numarul minim de jucatori necesar pentru inceperea cat si pentru continuarea jocului este de 3 jucatori de camp si 1 portar.
- Schimbarile in timpul meciului se pot face numai prin centrul terenului de joc, cu acordul arbitrului.
- Pauza dintre reprize
- Pauza dintre reprize nu trebuie să depăşească 5 minute.
- Pauza poate fi mai mica de 5 minute, la cererea echipelor.
- Startul şi restartul jocului
- Lovitura de începere
- Lovitura de începere este un mod de a porni sau reporni jocul:
- La startul meciului;
- După ce un gol a fost marcat;
- La startul celei de-a doua reprize;
- La startul fiecărei reprize de prelungiri.
- Un gol nu poate fi înscris direct din lovitura de începere. Este obligatorie inceperea meciului prin pasa catre adversar si intoarecerea mingiei catre cel care a dat intial pasa.
- Proceduri de urmat pentru a da lovitura de începere
- Pentru ca lovitura de începere să fie regulamentară, următoarele proceduri trebuie respectate: Toţi jucătorii trebuie să fie în jumătatea lor de teren;
- Adversarii echipei care dă lovitura de începere trebuie să se afla la o distanţă de minim 3 metri faţă de minge, până în momentul în care mingea este pusă în joc;
- Mingea trebuie să stea nemişcată pe punctul de la centrul terenului;
- Arbitrul trebuie să dea semnalul de începere a jocului; Mingea este considerată „în joc” după ce arbitrul a semnalat startul jocului şi a fost atinsă de către jucătorul echipei care are lovitura de începere;
- Jucătorul care atinge primul mingea nu are voie să o mai atingă a doua oară până când un alt jucător nu o va fi atins la rândul său;
- Mingea trebuie să fie lovită cu piciorul spre înainte cu pasa la adversar, care urmeaza a returna mingea catre unul dintre prietenii echipei adverse. Golul dat direct din lovitura de start nu este valabil.
- Mingea de arbitru
- Mingea de arbitru este o modalitate de a reporni jocul după o întrerupere temporară dictată de arbitru, cu amendamentele ca aceasta să nu fie cauzată de startul reprizei, restartul jocului după un gol marcat, ieşirea mingii în afara suprafeţei de joc, fault ori alte iregularităţi de joc, şi că înainte de întrerupere mingea să se fi aflat în joc, fără a fi depăşit liniile de margine sau de poartă.
4.Procedura de urmat la mingea de arbitru
- Arbitrul lasă mingea să cadă pe locul în care aceasta era situată în momentul în care jocul a fost întrerupt. Jocul se reia doar după ce mingea atinge solul terenului (jucătorii pot ataca mingea doar după ce ea atinge solul).
5.Iregularităţi/ Sancţiuni
6.. Arbitrul va lua înapoi mingea dacă:
- Un jucător atingea mingea înainte ca aceasta să atingă solul;
- Mingea părăseşte terenul după ce a fost lăsată să cadă de către arbitru, fără ca vreunul dintre jucători să o atingă
III. Mingea în joc şi mingea în afara jocului
- Minge în afara jocului
- Mingea este considerată în afara jocului când:
- Depăşeşte în totalitate linia de tuşă sau linia porţii, fie pe sol ori în aer;
- Jocul a fost întrerupt de către arbitrii.
- Minge în joc
- Mingea este considerată în joc în oricare alte situaţii, incluzând când:
- Loveşte bara sau transversala şi revine în joc;
- Se loveşte de arbitrii când aceştia sunt pe teren, în timpul jocului.
- Tavanul
- În cazul în care meciuri din Liga Prieteniei se joacă pe un teren acoperit (în sală, în balon), mingea este considerată în afara jocului dacă atinge tavanul. Jocul va fi reluat de echipa adversă celei care a trimis mingea în tavan, din cea mai apropiată poziţie faţă de locul contactului mingii cu tavanul.
- Dacă mingea aflată în joc lovește un corp străin în aer, aceasta este considerată în afara jocului. Jocul va fi reluat de echipa adversă celei care a trimis mingea în corpul străin, din cea mai apropiată poziție față de locul contactului.
- Marcarea golurilor şi desemnarea echipei câştigătoare
- Gol marcat
1) Un gol este marcat când mingea depăşeşte linia porţii cu toată circumferinţa ei, între bara stângă şi bara dreaptă şi sub bara transversală.
2) O minge aruncată de portar cu mâna din propria suprafaţă de pedeapsă nu poate genera un gol valabil, decat atinsa de un jucator.
3) O minge care intră în poartă după o repunere din aut de margine sau aut de poartă poate genera un gol marcat, doar dacă este atinsă de un alt jucător.
- Faulturi şi comportament nesportiv
- Considerente generale
1) Faulturile şi comportamentul nesportiv se penalizează după cum urmează:
- a) Cu lovitură liberă directă:
O lovitură liberă directă se acordă echipei adverse dacă un jucător comite oricare dintre următoarele neregularităţi sau nesportivităţi într-o manieră pe care arbitrii să o considere nesăbuită sau extrem de violentă:
- Lovirea adversarului, cu orice parte a corpului;
- Intenţia de lovire a adversarului, cu orice parte a corpului;
- Căţărarea pe un adversar;
- Împingerea unui adversar;
- Tackling-ul la adversar;
- Scuiparea adversarului;
- Injurii adresate adversarului;
- Ţinerea adversarului;
- Intrarea prin alunecare la un jucător care are mingea sau care are intenţia de a juca mingea, excepţie făcând portarul care se află în propria suprafaţă de pedeapsă, condiţia fiind ca el să nu pună în pericol integritatea fizică a adversarului;
- Lovirea, atingerea, purtarea sau aruncarea mingii cu mână, excepţie făcând portarul care se află în propria suprafaţă de pedeapsă, indiferent daca a fost realizata cu intentie sau nu, cu exceptia careului portarului, unde se va acorda lovitura de pedeapsa, doar daca atingerea a fost intentionata.
Lovitura liberă directă trebuie executată de pe locul unde infracţiunea a avut loc, cu excepţia cazului în care lovitura liberă directă a fost acordată echipei aflate în defensivă în propria ei suprafaţă de pedeapsă, caz în care lovitura poate fi executată de oriunde din interiorul suprafeţei de pedeapsă.
b)Cu lovitură de pedeapsă:
O lovitură de pedeapsă se acordă atunci când un jucător comite oricare dintre iregularităţile de la punctul 1) în propria suprafaţă de pedeapsă.
2) O lovitură liberă indirectă se acordă echipei adverse de pe locul infracţiunii dacă, în opinia arbitrului, un jucător comite oricare dintre următoarele iregularităţi:
- Joacă într-o manieră periculoasă;
- Obstrucţionează voit un adversar;
- Împiedică portarul să repună balonul în joc cu mâinile. (Dacă portarul a lăsat balonul din mâini, el poate fi atacat regulamentar);
- Orice alt fel de iregularitate apreciată de către arbitru ca fiind violentă;
- Prinderea mingii în brațe de către portar, în propria suprafață de pedeapsă, după o pasă trimisă, cu intenție, de către un coechipier, efectuata cu piciorul.
Se accepta pasa cu genunchiul sau orice alta parte a corpului, in afara de picior si mana, catre portar, fara a fi sanctionata.
- Sancţiuni disciplinare
3) Cartonaşe galbene, verzi sau roşii pot fi arătate jucătorilor, rezervelor, membrilor staff-ului unei echipe, din care fac parte şi antrenorii-capitani si spectatorilor unei echipe.
4) Arbitri sunt autorizați să ia măsuri disciplinare din momentul intrării acestora pe teren și până în momentul părăsirii terenului după încheierea meciului. Exceptie facand cazul in care constata agresiuni fizice sau verbale impotriva sa, cand poate acorda sanctiuni oricand, aducandu-le la cunostiinta organizatorului principal de la teren.
5) Arbitrii pot acorda cartonase jucatorilor, care intra pe teren sau impiedica desfasurarea meciurilor. In cazul in care acestia nu-si declina identitatea arbitrul opreste meciul si ia legatura cu indrumatorul de la teren pentru a-i stabilii identitatea. Jocul se reia numai dupa ce I se va stabilii identatea persoanei care a generat problemele ivite.
Daca arbitrul considera necesar poate dispune intreruperea meciului si evacuarea din incinta a persoanei care intretine starea de tensiune. Evacuarea se pune in aplicare de catre indrumatorul de la teren cu sprijinul agentilor de paza sau agenti de politie.
- Avertizarea jucătorilor cu cartonaş galben
6) Jucătorii vor fi avertizaţi dacă vor comite oricare dintre următoarele iregularităţi:
- Comportament nesportiv;
- Abateri repetate de la legile jocului;
- Amânarea repunerii balonului în joc;
- Nerespectarea deliberată a distanţei faţă de minge când jocul trebuie reluat prin lovitură de colţ, lovitură de la margine sau lovitură liberă;
- Încălcări ale legilor de înlocuire a jucătorilor.
- Avertizarea rezervelor şi membrilor staff-ului cu cartonaş galben
7) Rezervele şi membrii staff-ului unei echipe, printre care şi antrenorii-capitani, vor fi sancţionate cu cartonaş galben în cazul în care comit următoarele iregularităţi:
- Comportament nesportiv;
Amânarea repunerii balonului în joc;
- Pătrunderea în suprafaţa de joc.
- Acordarea cartonasului rosu:
8) Jucătorii vor fi eliminaţi de pe teren, prin arătarea cartonaşului roşu, în cazul în care comit următoarele iregularităţi ori au următoarele comportamente nesportive:
- Fault dur;
- Comportament apreciat de arbitru ca fiind prea violent;
- Agresiuni verbale insemnate adversarului arbitrului sau oricarui alt participant
Agresiuni fizice de orice tip, inclusiv impingere.
- Opunerea marcării unui gol de către adversar prin jucare deliberată a balonului cu mâna (excepţie făcând portarul aflat în propria suprafaţă de pedeapsă);
- Primirea unui al doilea cartonaş galben în acelaşi meci.
Primirea celui de-al treilea cartonas verde de-a lungul unui meci.
Cartonasul rosu pentru agresiuni fizice determina o penalitate de 50-100 lei si sanctiuni ce vor consta in etape suspendare. Se pot aplica oricate etape de suspendare de cate indrumatori, in functie de gravitatea faptei. Decizia indrumatorilor poate fi contestata la Asociatia Liga Prieteniei pentru Educatie de indata ce meciul s-a terminat la adresa office@ligaprieteniei.com.
Asociatia solutioneaza incidentul pana la inceperea meciului viitor al echipelor ce pot fi afectate.
9) Rezervele vor fi eliminate, prin arătarea cartonaşului roşu, în cazul în care comit următoarele iregularităţi ori au următoarele comportamente nesportive:
- Se opun marcării unui gol de către adversar;
- Obstrucţionează adversarul aflat într-o oportunitate clară de a marca;
Agresiuni verbale insemnate adversarului arbitrului sau oricarui alt participant
Agresiuni fizice de orice tip, inclusiv impingere.
- Acordarea cartonasului verde:
10) Se acorda cartonasul verde pentru injurii de mica insemnatate adresate coechipierilor, adversarilor sau oricarei alte persoane aflate la teren.
Acesta se sanctioneaza cu o penalitate de 20 lei pentru fiecare jucator in parte.
- Decizii
11) Un jucător eliminat pierde dreptul de joc pentru tot restul meciului, urmand a fi suspendat si meciul urmator.
12) Pentru un cartonaş roşu, echipa în cauză va juca fără jucătorul eliminat timp de 5 minute, după care el va putea fi înlocuit de o rezervă.
13) O rezervă eliminată nu mai are voie să intre în joc.
14) Orice încercare de simulare ori înşelătorie, care este intenţionată să inducă arbitrul în eroare, este considerată comportament nesportiv şi se sancţionează ca atare.
15) Un jucător, fie el titular sau rezervă, care a acumulat trei cartonaşe galbene, va fi suspendat pentru următorul meci.
16) Portarul poate intra prin alunecare in careul de 7 metrii.
- Loviturile libere
- Tipuri de lovituri libere
1) Există două tipuri de lovituri libere: lovituri libere directe şi lovituri libere indirecte.
2) Pentru ambele tipuri de lovituri libere, balonul trebuie să nu se mişte când lovitura liberă este executată. În caz contrar, lovitura liberă se va repeta.
3) După ce a bătut lovitura liberă, executantul nu are voie să atingă balonul până acesta din urmă nu atinge un alt jucător.
- Lovitura liberă directă
4) Dacă o lovitură liberă directă intră în poarta adversă, un gol va fi acordat.
- Lovitura liberă indirectă
5) Un gol din lovitură liberă indirectă va fi acordat doar dacă mingea mai atinge un alt jucător înainte să intre în poartă.
- Poziţia loviturilor libere
6) Toţi adversarii trebuie aşezaţi la 4 pasi de minge. Ei trebuie să respecte această distanţă până în momentul în care mingea este repusă în joc.
7) Mingea este repusă în joc din momentul în care este atinsă de un jucător al echipei care beneficiază de lovitura liberă.
8) Când o echipă beneficiază de o lovitură liberă din interiorul propriei suprafeţe de pedeapsă, toţi adversarii trebuie să stea în afara acelei suprafeţe. Mingea este considerată „în joc” după ce părăseşte suprafaţa de pedeapsă.
9) Cand o echipa beneficiaza de lovitura libera, iar zidul nu poate lua distanta de 4 pasi stabilita de regulament, acesta din urma va fi pozitionat la limita superioara a marginii terenului.
- Iregularităţi/ Sancţiuni
10) Dacă, în momentul executării unei lovituri libere, un adversar nu respectă distanţa de 4 pasi faţă de minge, lovitura va fi reluată.
11) Dacă, după ce mingea reintră în joc, executantul loviturii libere atinge mingea pentru a doua oară, fără ca ea să fi atins, în prealabil, vreun alt jucător, atunci se va acorda o lovitură liberă indirectă în favoarea echipei adverse, de pe locul în care mingea a fost atinsă a doua oară de către executant.
12) Dacă arbitrul consideră că echipa care execută lovitura liberă trage de timp, atunci el are dreptul să ia decizia de a acorda o lovitură liberă indirectă echipei adverse, de pe locul unde a fost comisă infracţiunea.
VII.
1.Lovitura de pedeapsă
1) O lovitură de pedeapsă va fi acordată împotriva echipei care comite oricare dintre iregularităţile ori comportamentele nesportive, care se sancţionează cu lovitură liberă directă, dar în propria suprafaţă de pedeapsă.
2) Un gol poate fi înscris direct din lovitură de pedeapsă.
3) Trebuie acordat timp adiţional pentru ca o lovitură de pedeapsă acordată în prelungirile unei reprize să se execute. Dacă a fost acordată o lovitură de pedeapsă, meciul nu se poate încheia până când aceasta nu este executată.
In cazul in care o echipa este penalizata cu 6 faulturi sanctionate cu lovitura libera directa, de-a lungul unei reprize, va fi penalizata cu lovitura de pedeapsa de la 7 metri. La fiecare fault in plus se acorda o noua lovitura de la 7 m. Terminarea unei reprize anuleaza toate penalizarile anterioare.
- Poziţia mingii şi a jucătorilor la lovitura de pedeapsă
4) Mingea trebuie plasată pe punctul de la 7 metri.
5). Executantul este ales de către echipa care beneficiază de lovitură.
6) Alţi jucători în afara executantului, excepţie făcând portarul advers, trebuie să stea în afara suprafeţei de pedeapsă până când executantul loveşte mingea.
- Executarea loviturii de pedeapsă
7).Jucătorul care execută lovitura trebuie să lovească mingea pe direcţia înainte.
8) Executantul nu are voie să reatingă balonul până când acesta nu a atins un alt jucător din teren.
9) Mingea este considerată „în joc” din momentul în care a fost atinsă şi pusă în mişcare.
- Intrarea în suprafaţa de pedeapsă
10)Dacă un jucător al echipei adverse intră în suprafaţa de pedeapsă înainte ca mingea să fie pusă în mişcare de către executant, atunci:
- Lovitura de pedeapsă va fi repetată, dacă nu se marchează gol;
- Dacă se marchează gol, lovitura de pedeapsă nu va fi repetată.
11)Dacă un coechipier al executantului din cadrul echipei adverse intră în suprafaţa de pedeapsă înainte ca mingea să fie pusă în mişcare, atunci:
- Lovitura de pedeapsă va fi repetată, dacă se marchează gol;
- Dacă nu se marchează gol, arbitrul va opri jocul şi îl va relua cu o lovitură liberă indirectă pentru echipa adversă, de pe locul unde s-a comis infracţiunea.
12)Dacă jucători ai ambelor echipe adverse intră în suprafaţa de pedeapsă înainte ca mingea să fie pusă în mişcare de către executant, atunci lovitura de pedeapsă se va repeta.
13)Dacă mingea atinge un obiect după ce lovitura de pedeapsă a fost executată şi până să ajungă la poartă, lovitura se va repeta.
14)Dacă mingea se întoarce în joc după ce a lovit barele laterale sau a fost atinsă de portar, iar apoi atinge un obiect, arbitrul va opri jocul şi îl va relua cu o minge de arbitru de pe locul infracţiunii.
VIII.
1)Repunerea balonului în joc
1)Repunerea (balonului în joc) este o metodă de a reporni jocul.
2)Un gol NU poate fi înscris direct din repunere.
3)O repunere: Se acordă când mingea depăşeşte linia de margine a terenului cu întreaga sa circumferinţă, fie ea pe sol sau în aer, ori dacă, în cazul în care se joacă pe un teren acoperit, mingea atinge tavanul;
- Se face de pe locul de unde minge a depăşit linia de margine cu întreaga circumferinţă;
- Se acordă adversarilor jucătorului care a atins ultimul balonul.
- Poziţia mingii şi a jucătorilor
4) La repunerea în joc, mingea trebuie să fie plasată pe linia de margine şi să nu se mişte.
5) La repunerea în joc, mingea poate fi trimisă oriunde în teren.
6) Jucătorul care face repunerea trebuie să aibă măcar un picior pe tuşă sau în afara terenului.
7)Jucătorii echipei adverse trebuie să se poziţioneze la minim 3 pasi de locul unde se face repunerea.
3). Procedură
8) Din momentul în care primeşte mingea, jucătorul în cauză trebuie să execute repunerea în cel mult 7 secunde.
9)Jucătorul care execută repunerea nu are voie să atingă din nou mingea până ce aceasta nu a atins un alt jucător.
10 Mingea este considerată „în joc” din momentul în care intră pe terenul de joc.
- Iregularităţi/ Sancţiuni
11) O lovitură liberă indirectă se acordă echipei adverse dacă jucătorul care face repunerea atinge mingea a doua oară înaintea ca aceasta să fi fost atinsă de un alt jucător. Lovitura se execută de pe locul abaterii.
12)Repunerea mingii în joc se va repeta, dar, de data aceasta, de către un membru al echipei adverse, dacă:
- este făcută incorect;
- este făcută de pe un alt loc decât cel în care mingea a părăsit terenul de joc;
- nu este făcută în maxim 7 secunde de când jucătorul care repune intră în posesia mingii;
13)Dacă un adversar se interpune sau obstrucţionează executarea corectă a repunerii, el va fi sancţionat de către arbitru pentru comportament nesportiv şi va primi cartonaşul galben.
- Cornerul
- Considerente generale
1) Cornerul este o metodă de a reporni jocul.
2) Un gol poate fi marcat din corner.
3)Un corner trebuie acordat când, după ce a fost atinsă de un jucător al echipei adverse, mingea depăşeşte, cu întreaga sa circumferinţă, linia de poartă, fie pe sol sau în aer, însă fără ca un gol să fie marcat.
- Procedură
4) Mingea trebuie aşezată în arcul (imaginar) de la colţul terenului cel mai apropiat de locul unde mingea a depăşit linia porţii în afara terenului.
5) Adversarii trebuie să păstreze o distanţă de minim 4 pasi faţă de arcul de la colţul terenului până când mingea este repusă în joc.
6) Mingea este considerată „în joc” din momentul în care intră în teren.
7)Mingea trebuie repusă în joc de un component al echipei aflate în atac.
8)Jucătorul care execută cornerul nu are voie să atingă din nou mingea până ce aceasta nu a atins un alt jucător.
- Iregularităţi/ Sancţiuni
9)O lovitură liberă trebuie acordată echipei adverse dacă:
- Jucătorul care execută cornerul atinge mingea a doua oară înaintea ca aceasta să fi fost atinsă de un alt jucător. Lovitura se execută de pe locul abaterii sportive.
- Lovitura de la colţ nu este executată în maxim 10 secunde de când jucătorul care repune intră în posesia mingii. Lovitura liberă indirectă se va executa din arcul (imaginar) de la colţul terenului
10) În cazul oricărui alt fel de iregularitate, cornerul se va repeta.
SPIRITUL FAIR-PLAY
Spiritul Fair-Play
- Echipele participante în Liga Prieteniei trebuie să aibă o conduită în spiritul Fair-Play.
- Codul European pentru Etică în Sport defineşte Fair-Play-ul după cum urmează: „Este mai mult decât un joc în care se respectă regulile. Conţine ideea prieteniei, a respectului faţă de alţi oameni şi a jocului într-un spirit corect. Fair-Play-ul este definit ca un mod de gândire, nu doar ca un mod de comportament. Luptă pentru îndepărtarea înşelătoriei, a tertipurilor psihologice nepermise, a dopajului, a violenţei (fizice şi psihice), a marginalizării, a şanselor inegale, a comercializării excesive şi a corupţiei.”
- Spiritul Fair-Play mai înseamnă:
- a) Recunoaşterea şi respectarea regulilor de joc, precum şi a celor administrativ-organizatorice.
- b) Purtarea prietenoasă cu adversarul.
- c) Capacitatea de a se distanţa de propriul rol în situaţii critice ale jocului şi de a se pune în rolul adversarului.
- d) A acorda atenţie egalităţii de şanse.
- e) Că a participa este mai important decât a câştiga cu orice preţ.
- f) A-şi păstra controlul de sine, atât la bine, cât şi la rău, atât la victorie, cât şi la înfrângere.
- g) Respect faţă de adversar, dar, în acelaşi timp, şi faţă de coleg, de public şi de arbitru.
- h) Îndepărtarea delăsării din comportament.
- i) Respectul publicului faţă de jucători, rezerve şi antrenori, dar şi faţă de alţi spectatori.
- Liga Prieteniei se va ghida, în special, după spiritul Fair-Play.
ASOCIATIA LIGA PRIETENIEI PENTRU EDUCATIE