
Seara de marți a fost una perfectă pentru echipa Sălaj Boys! În urma victoriei obținute pe terenul din Dristor în fața celor de la Metalplast, băieții din Sălaj au urcat, cel puțin pentru o zi, pe poziția secundă a clasamentului Ligii I Sud, în spatele lui Liverpool Team, și îl au printre ei pe golgheterul campionatului.
Sălaj Boys nu a avut o misiune deloc ușoară în partida contra celor de la Metalplast, însă, grație unei prime reprize mai bune decât a adversarilor, pe care și-au adjudecat-o cu 3-1, băieții din Sălaj au obținut în final o victorie muncită, scor 5-3, și trei puncte extrem de prețioase în economia luptei care se va da în acest campionat pentru locurile de pe podium.
Așa cum ne-a obișnuit atât sezonul trecut, în Liga a II-a Seria 2, cât și în acest debut de campionat din Liga I, Costache Robert a fost principala gură de tun a celor de la Sălaj Boys.
El a marcat un hat-trick în poarta celor de la Metalplast și, grație acestei prestații, a trecut pe primul loc în clasamentul golgheterilor din Liga I, cu 10 goluri înscrise în șase etape.
Cocioc Daniel și Vrabie Răzvan au marcat celelalte două goluri ale învingătorilor din această partidă, în timp ce pentru învinșii de la Metalplast au punctat Constantin Drăgan, de două ori, și Pârvu Mihăiță.
În urma acestui succes, Sălaj Boys urcă, cel puțin până la meciul celor de la Bizz Brasil, pe locul 2 în clasamentul Ligii I, cu 15 puncte, în timp ce Metalplast este pe 14 în ierarhie, cu 4 puncte strânse în primele șase etape.