Articole

Sălaj Boys trece la limită de Giganții și se înscrie în cursa pentru promovarea în Liga I

Sălaj Boys a obținut marți seară, pe terenul de la Plazza, o victorie pe cât de muncită pe atât de importantă în meciul din Liga a II-a Seria 2 contra celor de la Giganții.

Băieții de la Sălaj s-au impus la limită, cu scorul de 3-2, după ce la pauză a fost 1-1 iar în partea secundă s-au văzut conduși.

Puiu Mircea a marcat primul pentru Sălaj Boys, în minutul 9, iar Tudose Remus a egalat pentru Giganți cu un minut înainte de pauză.

Prima jumătate a reprizei secunde le-a aparținut celor de la Giganții, care au trecut în minutul 28 în avantaj, grație golului marcat de Gabi Alexandrescu.

Sălaj Boys nu a renunțat însă la cele trei puncte și a continuat să atace, iar eforturile i-au fost răsplătite. Mai întâi, Puiu Mircea a făcut „dubla” în minutul 33, pentru ca, înainte de final cu trei minute, Ciprian Mădureanu să marcheze golul victoriei pentru băieții din Sălaj, care în urma acestui succes încep să viseze la promovarea în Prima Ligă.

Cu 28 de puncte în 14 etape, Sălaj Boys ocupă locul 5 în Liga a II-a Seria 2, la trei puncte de podium și la patru puncte de a doua clasată. De partea cealaltă, Giganții sunt pe 12, cu 18 puncte adunate în 12 meciuri.

Articole similare

Close