Performanță remarcabilă reușită de Sălaj Boys, care după ce a câștigat derby-ul de vineri seară cu Progresul 1944 Spartac e ca și promovată în Prima Ligă.
Costache Robert a marcat „dubla” grație căreia Sălaj Boys s-a impus cu 2-1 în fața unei contracandidate la accederea în Primul Eșalon.
El a deschis scorul la jumătatea primei reprize, iar Sălaj Boys a intrat cu avantaj de un gol la cabine.
Băieții de la Progresul 1944 Spartac au revenit în debutul părții secunde, când au egalat prin Curt Deler, care a marcat în minutul 25.
Finalul a fost care pe care, ambele formații căutând cu disperare victoria și cele trei puncte atât de importante în perspectiva luptei pentru promovare.
Cei care au fost câștig de cauză au fost băieții din Sălaj, mulțumită golului marcat de același Costache Robert cu patru minute înainte de final.
În urma acestei victorii, FC Sălaj Boys este pe locul secund în clasamentul Ligii a II-a Seria 2, la egalitate cu liderul Liverpool Team, care are însă trei meciuri în minus, și cu trei puncte peste principala urmăritoare, Metalplast.
De partea cealaltă, Progresul 1944 Spartac este pe locul 7, cu 35 de puncte, dar are un joc mai puțin disputat decât formațiile din fața sa.