FC Prietenii a debutat vineri seara în Cupa Ligii, împotriva celor de la Intersport, într-o partidă contând pentru Grupa E a competiției.
Pe terenul din Ghencea, „Prietenii” nu i-au menajat deloc pe băieții de la Intersport, pe care i-au învins cu un categoric 10-3, după ce au condus cu 4-1 la pauză, debutând astfel cu dreptul în competițiile organizate sub egida Ligii Prieteniei.
Macris Dan și Neagu Ilie au fost principalii remarcați ai celor de la FC Prietenii, marcând câte un hat-trick, în timp ce Pricopi Costin, Nicola Alexandru, Preoteasa Alex și Preda Cătălin au punctat câte o dată în poarta învinșilor.
De partea cealaltă, Bune Florin, Vrej Gabriel și Mitrache Ștefan au înscris golurile care au mai spălat din onoarea celor de la Intersport în acest meci.
Această victorie la scor o propulsează pe FC Prietenii direct pe locul secund al Grupei E, cu trei puncte, la trei puncte în spatele liderului Liverpool Team II și la egalitate cu Real București, care au însă câte un meci în plus jucat, în timp ce Intersport încheie grupa pe ultimul loc, fără punct câștigat.