Petrachioaia a obținut vineri seara un succes important împotriva unei alte formații aflate în prima jumătate a clasamentului Ligii a II-a Seria 1, Vetlife.
Pe terenul din Agronomie, Petrachioaia s-a impus cu 4-1, după ce a început extrem de tare și a condus cu 2-0 încă din minutul 3.
Turcan Nicolae a deschis scorul pentru Petrachioaia în primul minut, iar Pârvu Valentin a dublat avantajul echipei sale în minutul 3.
Până la pauză nu s-a mai marcat, iar debutul părții secunde le-a aparținut celor de la Vetlife, care au redus din diferență la patru minute de la reluare, prin Drăgoi Costin.
Vetlife a forțat egalarea pe final, dar cei care au marcat au fost băieții de la Petrachioaia, chiar de două ori.
Bugeac Lucian a făcut 3-1 pentru Petrachioaia în minutul 35, pentru ca Turcan Nicolae să stabilească scorul final în ultimul minut.
În urma acestui rezultat, Petrachioaia urcă pe locul 6, în timp ce Vetlife ocupă poziția a opta în Liga a II-a Seria 1.