ArticoleArticole prima paginaBUCURESTICompetitiiLiga 1 Est

Pero Cars o învinge fără emoții pe SPRS 2001 și se instalează în fotoliul de lider al Ligii a II-a Est

Seara de joi ne-a adus, printre mai multe partide din cadrul grupelor Cupei Ligii, și un meci din cadrul Ligii a II-a Est.

Pero Cars, echipă care trecuse în prima rundă de Diamond Stars, a primit replica celor de la SPRS 2001, care pierduseră în etapa inaugurală în fața aceleiași formații.

Meciul de pe terenul de la Intrarea Vrabiei a fost unul controlat de la primul până la ultimul fluier de băieții de la Pero Cars, care au condus la pauză cu scor de neprezentare și s-au impus în final cu un 10-1 ce nu lasă loc de prea multe comentarii.

Șișu Mihail a făcut spectacol în ofensiva lui Pero Cars, punctând de nu mai puțin de 6 ori, celelalte goluri ale învingătorilor fiind marcate de Ivan Bogdan (2), Ilina Alexandru și Pepenică Adrian.

De partea cealaltă, reușita de onoare a celor de la SPRS 2001 a fost semnată de Grigore Sebastian.

În urma acestui rezultat, Pero Cars acumulează 6 puncte și se instalează în fruntea ierarhiei Ligii a II-a Est, anunțându-se drept una dintre principalele candidate la promovarea în primul eșalon al Zonei Est la finalul sezonului.

Cu două eșecuri în două runde, SPRS 2001 este ultima în clasamentul Ligii a II-a Est.

Articole similare

Close