Articole

Asta e Liga Prieteniei! Căpitanul de la AC Militari oferă o lecție de fair-play, în ciuda ratării obiectivului – VIDEO

Gabriel Pârvu, atacantul celor de la AC Militari, a oferit o mostră din ce înseamnă Liga Prieteniei, în interviul pe care l-a acordat după victoria pe care echipa sa a reușit-o marți seară, pe terenul din Agronomie, în fața celor de la Colentina, scor 4-0.

Chiar dacă AC Militari ocupă, cu patru etape înainte de finalul campionatului, locul 5 în Liga a II-a Seria 1 și are șanse infime să termine pe locurile promovabile, Gabriel Pârvu nu renunță la obiectivul de a avansa în Primul Eșalon, chiar dacă va trebui să mai aștepte un sezon pentru asta.

După cum afirmă Gabriel Pârvu, AC Militari a avut un singur rezultat negativ în duelurile directe cu echipele de pe primele patru locuri ale clasamentului, iar formația sa se află la al patrulea succes consecutiv. Totuși, în ciuda faptului că este aproape să rateze în acest sezon promovarea, el își păstrează calmul și echilibrul și anunță că pregătește întăriri pentru sezonul viitor, în care susține că AC Militari va arăta mai bine și va promova cu siguranță.

Articole similare

Close