ArticoleCupa Ligii

Marți avem o zi colosală: Se joacă returul semifinalelor din Cupa Ligii și cele două finale! Care sunt echipele favorite la ultimul act

Ziua de marți va fi una decisivă în Liga Prieteniei! Terenul din Ghencea va găzdui partidele retur ale semifinalelor și cele două finale din Cupa Ligii, urmând să aflăm care va fi noua câștigătoare a competiției sau dacă Liverpool Team își va păstra trofeul cucerit sezonul trecut.

Liverpool Team vs Bizz Brasil (3-1 în tur)

Primul meci al zilei de marți va fi returul șocului semifinalelor, dintre campioana Bizz Brasil și deținătoarea Cupei Ligii, Liverpool Team, de la ora 20:00.

În prima manșă, „Cormoranii” s-au impus cu scorul de 3-1 și sunt favoriți la calificarea în ultimul act al competiției, cu toate că antrenorul acestora a declarat la finalul turului că Liverpool Team nu a realizat nimic dacă nu va dubla victoria de vineri cu un rezultat bun obținut marți, care să îi asigure echipei sale accederea în finala Cupei Ligii.

De partea cealaltă, Goe, liderul lui Bizz Brasil, a dat asigurări că formația sa se va impune în returul cu „Cormoranii” și va evolua cu trofeul Cupei Ligii pe masă.

FC Berceni vs AC Militari (7-2 în tur)

Al doilea joc al partidei de marți, de la ora 20:50, va fi returul semifinalei dintre FC Berceni și AC Militari, în care campioana din ediția trecută a Ligii Prieteniei pornește cu un avantaj de cinci goluri, după ce în prima manșă s-a impus cu 7-2.

Finalistă în ediția trecută a Cupei Ligii, FC Berceni este astfel în mare măsură sigură că va avea din nou șansa să cucerească trofeul, Gabriel Pârvu, căpitanul lui AC Militari, recunoscând după manșa tur că echipa sa a rămas cu șanse infime de a se califica în ultimul act al competiției și că va încerca în retur să obțină măcar o victorie de palmares.

Finala mică, de la ora 22:30

După o pauză de o oră în care cele patru formații din careul de ași al competiției vor avea timp să se odihnească, de la ora 22:30 se va disputa finala mică a Cupei Ligii, în care se vor duela cele două pierzătoare ale semifinalelor.

Finala mare, de la ora 23:20

Cel mai așteptat meci al actualei ediții a Cupei Ligii se va juca marți, de la ora 23:20, pe terenul din Ghencea. Cele două învingătoare ale semifinalelor se vor înfrunta cu trofeul Cupei Ligii pe masă.

Premiile Cupei Ligii

Cupa Ligii a acordat deja primele premii ale sezonului: le oferă lui AC Militari, formație clasată în a doua jumătate a ierarhiei Ligii I Sud, și divizionarelor secunde PSG Pantelimon și Liverpool Team II șansa de a evolua la Superliga Prieteniei 2016, competiție la care vor participa, pe lângă formațiile menționate, primele trei echipe din Liga I Sud și Liga I Est și campioanele din Vâlcea, Giurgiu, Sibiu, Pitești, Brașov, Piatra Neamț, Constanța și Galați.

Câștigătoarea Superligii Prieteniei va evolua la European Friendship League și va obține un premiu în bani în valoare de 1.500 de euro.

Pe lângă aceste premii, locul întâi din Cupa Ligii primește un voucher de excursie în valoare de 150 de euro, locul 2 – un voucher de excursie în valoare de 100 de euro, iar locul trei – echipamente sportive în limita a 50 de euro.

Articole similare

Close