Marți seara, în a doua etapă din Play-Out, FC Colentina a întâlnit Piatra Albă, în derby-ul celei de-a doua jumătăți a campionatului. Gazdele se aflau pe locul 2 înainte de această confruntare, după înfrângerea surprinzătoare din prima etapă, cu Oxygen Club. De partea cealaltă, oaspeții, intrau în acest joc după un egal, 4-4 cu ultima clasată, Bucharest City. Ambele formații erau despărțite de un singur punct, aspect ce a adus un plus de suspans acestui duel.
Primele minute au fost de tatonare, fără vreo ocazie mare de gol din partea celor două echipe. FC Colentina a încercat prima poartă, printr-un șut că din tun, de la jumătatea terenului, însă portarul oaspeților a fost la post. Lazăr Bogdan, a profitat de o neatenție la marcaj, din partea apărării celor de la FC Colentina, neatenție în urma căreia jucătorul oaspeților a deschis scorul, după un corner bătut de pe partea dreaptă. În minutul 11, Cojocaru Ionuț a adus egalarea pe tabela de marcaj, în urma unei faze în care apărarea celor de la Piatra Albă a fost prinsă descoperită, iar portarul oaspeților a fost jucat pase pase gol. 13 cu ghinion pentru gazde, deoarece numărul 13 de la Piatră Albă, Dinca Dorin, a punctat în chiar minutul 13 al partidei, iar Piatra Albă a intrat pentru a doua oară în acest meci în avantaj. Acesta avea să fie și scorul pauzei, un avantaj fragil pentru echipa oaspete, insa meciul rămânea deschis oricărui rezultat.
Se pare că pauză a fost bună doar pentru Colentina, pentru că Piatra Albă a părut că nu a mai ieșit de la cabine. O repriză dominată de la un capăt la celălalt de băieții în negru, începută cu golul căpitanului, Ciobanu Marian, gol venit în minutul 32. În minutul 33, Ciobanu a lovit pentru a doua oară și, Colentina avea pentru prima dată în această partidă avantajul, 3-2. Popescu Mădălin a fost jucătorul care a limpezit soarta celor 3 puncte, în minutul 38, prin golul de 4-2, însă cireașa de pe tort a fost pusă de un autogol, nefericitul fiind Margalina Mihai de la Piatra Albă. Scor final 5-2, iar după acest rezultat, Colentina trece peste Piatră Albă în clasament, după o revenire în forță în a doua repriză.