FC Stejar a obținut luni seară, pe terenul de la Dristor, o victorie facilă în duelul direct din Liga a II-a Seria I cu Atletico Berceni.
După două reprize identice, Stejar s-a impus la scor de tenis, 6-2, și se îndreaptă cu viteză către vârful clasamentului.
Țuțuianu Cătălin a deschis scorul pentru Stejar în minutul 4, iar Gabriel Tudor a dus scorul la 3-0 cu „dubla” reușită în minutele 7 și 14.
Atletico Berceni a avut o tresărire de orgoliu pe finalul primei reprize, când Dovlecioaică Florentin a marcat pentru Atletico și a redus din diferență, stabilind scorul pauzei la 3-1.
Golul marcat de Berceni pe finalul primei reprize s-a dovedit a fi doar un foc de paie, pentru că tot „Stejarii” au dominat jocul și la reluare.
Gabi Tudor și-a completat „careul” cu reușitele din minutele 25 și 32, fiind întrerupt în minutul 30 de golul înscris de colegul său, Robert Guiu.
Ultimul cuvânt le-a aparținut băieților din Berceni, care, la scorul de 6-1 pentru adversari, au marcat prin același Dovlecioaică Florentin (min. 37) și au stabilit scorul final la 6-2 pentru FC Stejar.
În urma acestui rezultat, FC Stejar acumulează 6 puncte după două etape și ocupă locul 4 în Liga a II-a Seria I, în timp ce Atletico Berceni nu a reușit să câștige vreun punct în cele trei partide jucate până acum.